EconomieJustiție

DOC. Domnica Manole ar putea primi de la stat un prejudiciu moral în valoare de 800 mii lei și 4 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecare, după ce a fost hărțuită de procurori în 2016

Judecătoarea Curții Constituționale a Moldovei (CCM) Domnica Manole ar putea încasa 800 de mii de lei cu titlu de prejudiciu moral și suma în mărime de 4 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecare, în urma atragerii ilegale la răspundere penală în anul 2017 pentru „pronunțarea unei sentințe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii”. Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel Chișinău pe 13 iunie, curent. Magistrații au susținut, astfel, hotărârea primei instanțe, ca fiind legală și întemeiată, scrie Newsmaker.

Magistrații Curții de Apel au respins, astfel, prin decizia lor din 13 iunie, apelul depus de Ministerul Justiției și Procuratura Anticorupție (PA) și a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 8 februarie 2023, care a stabilit că Domnica Manole trebuie să primească de la stat un prejudiciu moral în valoare de 800 mii lei, iar 4,5 mii lei – compensarea cheltuielilor de asistență juridică.

„Hotărârea primei instanțe este întemeiată și legală, iar criticele invocate de către apelanți sunt nejustificate. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău ajunge la concluzia de a respinge cererea de apel depusă de Ministerul Justiției și cererea de apel declarată de Procuratura Anticorupție și de a menține hotărârea primei instanțe, ca fiind legală și întemeiată”, se arată în decizia Curții de Apel.

Decizia este definitivă, însă poate fi atacată cu recurs la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de două luni din data comunicării deciziei integrale.

Vă amintim că Domnica Manole a fost judecată pentru faptul că în anul 2016, fiind judecător la Curtea de Apel, a anulat hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) prin care a fost interzisă organizarea unui referendum ce ține de modificarea Constituției și revenirea la alegerea președintelui Republicii Moldova prin vot direct. Ca urmare, Manole a fost demisă din postul de judecător, pe numele său fiind pornit un dosar penal.

În luna februarie curent, avocata Domnicăi Manole, Angela Popil, declara că, o dată cu pornirea procesului penal, Domnica Manole a fost supusă unei persecuții fără precedent pentru deciziile adoptate în calitatea sa de judecător în cadrul Curții de Apel Chișinău – fapte care motivează solicitarea unui prejudiciu moral în valoare de 800 mii lei.

În anul 2019, Domnica Manole a fost achitată după ce procurorii au renunțat la acuzații.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *