Justiție

DOC. Fugarul Vladimir Plahotniuc – cercetat pentru trafic de copii și trafic de ființe umane. PCCOCS: „Urmărirea penală este în desfășurare”

Fostul deputat al Partidului Democrat, fugarul Vladimir Plahotniuc este cercetat pentru trafic de copii și trafic de ființe umane. Potrivit unor documente expediate ZdG, de o sursă anonimă care se prezintă drept „un grup de ofițeri din SIS”, Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a început urmărirea penală în luna decembrie 2020, transmite Ziarul de Gardă.

Solicitat de sursa citată, purtătorul de cuvânt al PCCOCS, Emil Gaitur a confirmat veridicitatea ordonanței de începere a urmării penale, în care nu este menționat numele lui Vladimir Plahotniuc, ci o „organizație criminală”, dar a transmis că „datele din dosarul penal investigat nu pot fi divulgate”.

„În ceea ce privește situația pe dosar, urmărirea penală este în desfășurare, sub conducerea procurorilor PCCOCS. Vom informa opinia publică odată cu avansarea investigațiilor, în măsura în care acestea ar avea un impact social major, iar o astfel de informare nu ar împiedica urmărirea penală”, a comunicat Emil Gaitur.

În scrisoarea expediată pe adresa electronică a Ziarului de Gardă, se spune că „Procuratura Generală încearcă să mușamalizeze toate dosarele penale în privința lui Vladimir Plahotniuc. La butoane stă adjunctul procurorului general interimar, Igor Demciucin, care este în contact direct cu Plahotniuc și avocații lui. Vă transmitem o ordonanță de pornire a dosarului penal în privința lui Pahotniuc pentru trafic de copii și proxenetism, care a fost pornit având la bază informația noastră, a SIS-ului. Procurorul care a pornit dosarul a fost dat afară și presat cu dosare, cei care au păstrat dosarul practic l-au nimicit”.

De asemenea, a fost solicitat și un comentariu de la Procuratura Generală (PG) în legătură cu acuzațiile, dar, deocamdată, nu a venit niciun răspuns.

„(…) Cu scop de exploatare sexuală şi de altă natură”

Potrivit documentului primit de Ziarul de Gardă, la data de 12 noiembrie 2020, a fost înregistrat procesul penal nr. 20206700159 în temeiul raportului de autosesizare, înregistrat în baza informației Serviciului de Informații şi Securitate (SIS) referitor la acțiuni presupuse de trafic de copii, în scopul exploatării sexuale, peste hotarele R. Moldova, acțiuni săvârşite în interesele unei „organizații criminale”, potrivit sursei citate.

„Mai multe persoane, membri ai unei organizației criminale aflate sub investigație, pe parcursul perioadei de timp cuprinse între anii 2011-2013, cât şi în alte perioade de timp, au întreprins acțiuni de recrutare, transportare şi transfer a mai multor persoane, prin abuz de poziție de vulnerabilitate și înşelăciune, printre care şi a minorei Margareta, născută în 1996, care la momentul comiterii pretinselor acţiuni infracţionale avea vârsta de 15 ani, peste hotarele R. Moldova, cu scop de exploatare sexuală şi de altă natură, în diverse țări de destinație, printre care țări ale Uniunii Europene, precum şi ţări non-UE”, rezultă din cuprinsul actului de sesizare şi a materialelor acumulate.

Astfel, procurorul PCCOCS Dumitru Raileanu a considerat că există o „bănuială rezonabilă” că în fapt sunt prezente elementele infracţiunilor prevăzute de art.206 alin.(3) lit.b¹), d) din Codul penal – „Traficul de copii”, adică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea şi primirea unui copil, precum şi darea unor plăți ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului, în scopul exploatării sexuale comerciale şi necomerciale, săvârşite de mai multe persoane, de o organizație criminală, şi de art.165 alin.(3) lit.a) din Codul penal- „Traficul de ființe umane”, adică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea şi primirea unei persoane adulte, cu sau fără consimţământul acesteia, în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, săvârşită prin abuz de poziție de vulnerabilitate, de mai multe persoane, de o organizație criminală şi „nu există circumstanţe ce exclud urmărirea penală”.

La 14 iunie 2023 s-au împlinit patru ani de când oligarhul Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova. Fostul lider al Partidului Democrat și apropiații lui sunt vizați în numeroase dosare penale, inclusiv în cel privind furtul miliardului, însă niciunul nu a ajuns să fie condamnat sau să-și ispășească pedeapsa în închisoare. 

Plahotniuc mai este vizat și în alte dosare penale: pentru îmbogățire ilicită, în dosarul „Metalferos”, în dosarul „Kuliok”, în dosarul privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte și într-un dosar privind falsificarea actelor de identitate și pașapoartelor. Toate se află la faza de urmărire penală. 

Dosarul lui Vladimir Andronachi, unul dintre oamenii cheie din anturajul lui Plahotniuc este examinat în ședințe de judecată închise, Dorin Damir, finul de cununie al oligarhului a devenit în ultimele luni foarte activ pe rețelele de socializare și afișează o viață relaxată, locuind într-o casă modernă dintr-o suburbie a capitalei, notara Olga Bondarciuc caută un loc de muncă și se plânge că nimeni nu vrea s-o angajeze, iar Vladimir Plahotniuc și Constantin Botnari se ascund de justiția moldovenească în alte țări. Despre Serghei Iaralov, un alt apropiat de-al lui Plahotniuc din perioada în care acesta controla țara, organele de drept nu cunosc prea multe informații.

Sursa: Ziarul de Gardă

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *