Social

DOC/ Mircea Snegur, scrisoare deschisă către Maia Sandu. Fostul șef de stat scrie că „a distruge prima instituție de învățământ superior din țară este o lipsă de respect față de istoria neamului nostru”

Fostul președinte de țară, Mircea Snegur a adresat o scrisoare deschisă șefei statului, Maia Sandu în care se arată îngrijorat de „intenția de lichidare a Universității de Stat din Tiraspol” în cadrul procesului de reorganizare a instituțiilor de învățământ superior.

În scrisoarea deschisă, fostul șef de stat scrie că „a distruge prima instituție de învățământ superior din țară este o lipsă de respect față de istoria neamului nostru”.

Mircea Snegur îi solicită Maiei Sandu să revadă decizia Ministerului Educației și Cercetării (MEC) care a dispus absorbția Universității de Stat din Tiraspol de către Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, scrie Cotidianul.md

„Colectivul acestei universități, lăsând în Tiraspol familii și copii, fiind cazați într-un cămin și reconstruind „din cenușă” universitatea, a dat dovadă de devotament și demnitate față de politica R. Moldova, fiind decorată în 2010 cu ordinul „Credință Patriei” clasa I. În contextul conflictului nesoluționat din stânga Nistrului, costul politic al deciziei privind lichidarea universității va fi mai mare decât cel economic”, a declarat primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur.


comentarii

  1. Primul prîșîdinti al kolhozului molotovinesc îi scrii la ultimul prîșîdinti di kolhoz. Dacă acest suin ar fi vrut, împreună cu ilici kgb, puteau face unirea și nu mai bălteau acum moldovenii în mocirla lumii ruse. Dar de, așa-i când ai școală și suflet sovietic te gândești la partid, la tovarăși și mai puțin sau deloc la oameni sau la neamul din care faci parte.

  2. Snegur si- a facutt datoria, ne- a lasat fara teritoriul din stanga Nistrului si ne-a lasat in continuare Vasali Moscovei.nN- are ce – o invata pe Sandu. Cele doua facultati de la univ.Tiraspol, biologie si geografie pot fi la Univ. ION CREANGA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *