DOC. Republica Moldova – condamnată de 590 de ori la CtEDO, în ultimii 26 de ani. „Documentul reprezintă un efort analitic care are scopul de a informa societatea despre necesitatea respectării drepturilor omului”
Marți, 12 septembrie 2023 se împlinesc 26 de ani de când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) examinează plângerile depuse împotriva Republicii Moldova. În context, Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a sintetizat într-un document toate încălcările comise de țara noastră, trecând în revistă tipurile de violări și hotărârile de condamnare a Republicii Moldova, transmite Vocea Basarabiei.
Astfel, conform CRJM, în total, statul a fost condamnat de 590 de ori în urma constatării a 764 de violări ale drepturilor omului. Cele mai multe constatări vizează încălcarea dreptului la un proces echitabil. Autoritățile Republicii Moldova au admis de 239 de ori încălcarea acestui drept, protejat de Articolul 6 din Convenție.
Acesta este urmat de încălcarea Articolului 3 din CEDO care prevede interzicerea torturii. Reprezentanții statului au neglijat această prevedere în 180 de cazuri. De asemenea, dreptul la libertate și siguranță a fost încălcat de 113 ori, iar dreptul la un recurs efectiv a fost violat în 65 de cazuri.
„Documentul reprezintă un efort analitic care are scopul de a informa societatea despre necesitatea respectării drepturilor omului, dar și de a spori nivelul de informare a specialiștilor despre cauzele moldovenești la CtEDO. Ne dorim foarte mult ca această culegere de jurisprudență să faciliteze aplicarea standardelor CtEDO la nivel național și să contribuie la prevenirea unor violări similare”, a declarat Daniel Goinic, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul CRJM.
În anul precedent, CtEDO a primit 642 de cereri îndreptate împotriva Moldovei. La acest capitol, Moldova se află pe locul 4 din cele 46 de ţări membre ale Consiliului Europei.
Raportat la populaţia ţării, numărul cererilor depuse împotriva Moldovei este foarte mare. În 2022, moldovenii s-au adresat la CtEDO de 5 ori mai des decât media europeană.
În ceea ce privește numărul de hotărâri pronunțate în 2022, Moldova s-a plasat pe locul 6 din cele 46 de țări membre ale Consiliului Europei și pe locul 11 în ceea ce privește numărul de hotărâri pronunțate împotriva sa, în total.
Cele mai frecvente tipuri de violări constatate de CtEDO în cauzele moldoveneşti sunt neexecutarea hotărârilor judecătoreşti (violări mai vechi), maltratarea, anchetarea inadecvată a maltratărilor şi deceselor, detenţia în condiţii proaste, detenția ilegală și casarea neregulamentară a hotărârilor judecătoreşti irevocabile.
Astfel, în baza tuturor hotărârilor şi deciziilor pronunțate până la 31 decembrie 2022, Republica Moldova a fost obligată să plătească 22,4 milioane de euro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
Pt ca nu exista raspunderea ministeriala si nu plateste nimeni cu salariul si cu locul de munca pt amenzile platite de stat. In timp ce omul de rand plateste cu amenda si inchisoare, functionarul statului sta bine merci si nu plateste nimic pt prostiile comise. Pt acest lucru vinovat este Parlamentul, ca nu a dat niste legi pt raspunderea ministeriala.