Moldova

Documentar 10TV / Imagini cutremurătoare de arhivă despre „eliberarea” sovietică la 75 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial

Documentarul „Pagini albe Basarabia” începe cu semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, arătând că nevoile de extindere a celor doi dictatori – Stalin și Hitler, cunoscuți ca „măcelarii Europei” au schimbat istoria țărilor est-europene pentru decenii înainte.

Pentru Basarabia, transformată imediat în „RSSM” și populației ei, „eliberarea” sovietică a însemnat teroare, foamete, deportări, mutilare istorică și identitară „după care nu ne-am revenit nici până acum”.

În documentar sunt prezentate imagini din arhivă, dar și amintiri recente ale unor foști deportați, deținuți politici, martori ai foametei organizate din 1946-1947. Documentarul este subtitrat în limba rusă

Doar în primele luni după ocuparea Basarabiei de URSS mii de persoane au fost arestate, alte câteva zeci de mii au plecat în România, iar la mai puțin de un an a avut primul din cele trei mari valuri de deportări, care au însemnat strămutarea în condiții inumane, „în alt capăt de lume” a aproximativ 60 de mii de persoane. Alte aproximativ 200 de mi au suferit din cauza foametei declanșate artificial de fostul regim sovietic.

Din cauza ocupației sovietice, economia Republicii Moldova nu s-a dezvoltat. În prezent, salariul mediu este de trei ori mai mic decât în Uniunea Europeană, pensia – de cinci ori. Economia UE este cea mai mare din lume.

„În 75 de la sfârșitul celui mai dezastruos război mondial ani, Europa sărbătorește pacea și unitatea europeană,în timp ce la Chișinău este marcată grandios ziua victoriei – sărbătoarea celor surzi, a celor care au uitat, a celor servili și, nu în ultimul rând, a celor care ne-au dominat cel puțin 45 de ani de istorie”, concluzionează autorii documentarului „Pagini albe Basarabia”, difuzat la 10TV


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *