Documente false în cazul atacurilor raider de la MAIB?
În mesajul respectiv sunt prezentate două documente – certificatul de înregistrare al companiei "Merchant Outpost Company" din Belize şi documentele de înregistrare din R. Moldova -, cu următorul mesaj explicativ:
1. Tranzacţia de transfer a acţiunilor de către compania "Merchant Outpost Company" ca aport la capitalul companiei Global Systems Corp. a fost înregistrată luni, 01.08.2011, fix la ora 17:00, ora Moldovei (a se vedea imaginea de mai jos).
2. Documentul „Extrasul din Registrul Companiilor” se pretinde a fi emis în Belize la 01.08.2011 şi a fost prezentat în mun. Chişinău în aceeaşi zi, probabil în cursul orelor de lucru, evident până la orele 17:00.
3. Distanţa dintre Belize şi Chişinău este de 10.541 km şi ar fi fost imposibil ca documentul sa ajungă aşa de repede în mun. Chişinău.
4. Datorită diferenţei enorme de fus orar, la 01.08.2011, ora 17:00 Chişinău, în Belize era de abia 01.08.2011, ora 08:00 dimineaţa…
Menţionăm că acum o săptămână, premierul Vlad Filat a organizat un briefing de presă, în cadrul căruia a anunţat că patru bănci din R. Moldova au fost supuse unor tentative de atac raider. Ulterior, premierul a declarat că ştie cine sunt autorii, iar conducătorii instituţiilor implicate în această crimă vor fi pedepsiţi.
Amintin că, în urma atacurilor raider, mai mulţi acţionari sloveni şi olandezi au rămas fără circa 28% din acţiuni. Una din firmele offshore care au preluat acţiunile MAIB se numeşte "Merchant Outpost Company", înregistrată în luna mai a anului 2011.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!