Actualitate

Dodon anunţă ce cadou va face Putin pentru Moldova: Rusia ne va oferi 100 de tractoare

„Am solicitat circa 100 de unități de tehnică pentru primării. Sper că în lunile septembrie-octombrie circa 100 de tractoare vor fi făcute cadou din partea Federației Ruse pentru primării, indiferent de culoarea politică. O să mergem peste tot”, a declarat președintele în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Totodată, Igor Dodon spune că este pregătit proiectul unui acord cu Federația Rusă în ceea ce ține de cetățenii moldoveni care muncesc în Rusia. Este vorba despre un acord care prevede că în momentul în care persoana a ieșit la pensie în Republica Moldova, dar a muncit în Rusia, anii munciți acolo și contribuția financiară făcută acolo să fie luate în calcul la stabilirea pensiei. „Un astfel de acord este, a fost deja coordonat cu partea rusă, acum depinde de partea moldavă, dar cei de la guvernare nu doresc să discute cu rușii”, a mai menționat șeful statului.

Igor Dodon spune că are planificată o vizită oficială în Federația Rusă în luna octombrie în cadrul căreia se va discuta despre liberalizarea exporturilor, despre o nouă etapă de amnistie pentru emigranții moldoveni.

Referindu-se la numirea reprezentantului special al președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Moldova, vicepremierul Guvernului rus, Dmitri Kozak, Igor Dodon spune că în premieră după mulți ani a fost numit un reprezentant al președintelui Federației Ruse pentru Republica Moldova, nu doar pentru regiunea transnistreană, ceea ce este un semnal foarte pozitiv. Șeful statului spune că în următoarele luni va avea întrevederi cu Dmitri Kozak.

Sursa: ipn.md 



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *