Politică

Dodon: Celor implicați în furtul BEM să le fie confiscate averile, iar bunurile vândute

”De ce au fost majorate tarifele? Pentru că s-a depreciat leul, din cauza furtului miliardului. Cerem deputaților să se întrunească în ședință urgent pentru a discuta majorarea tarifelor. În acest caz sunt doar două soluții: ori se anulează majorarea, ori guvernarea compensează din contul statului. De unde bani? Să fie confiscate averile celor implicați în furtul BEM, bunurile să fie vândute, iar din bani plătită diferența de preț. Este vorba de Ilan Shor, Drăguțanu, și restul”, a spus Dodon.

Precizăm că ANRE a anunţat vineri, 6 noiembrie, tariful pentru energia electrică, majorat în iulie, apoi suspendat în septembrie chiar în ajunul protestului de amploare de la Chişinău, revine de săptămâna viitoare. Astfel, consumatorii conectaţi la reţelele RED Union Fenosa vor achita câte doi lei şi 16 bani pentru un kilowatt/oră. Cei de la RED Nord vor plăti doi lei şi 23 de bani, iar clienţii RED Nord-Vest vor scoate din buzunar câte doi lei şi 33 de bani pentru un kilowatt/oră.

Scumpirile au fost operate de agenţie încă în această vară. Ulterior, pe 3 septembrie, ANRE a decis să-şi suspende propriile hotărâri pe un termen de 60 de zile, pentru a stabili dacă ajustările de preţ au fost justificate.

Atunci experţii economici au declarat că decizia anunţată de ANRE privind suspendarea scumpirilor la energia electrică şi gaz este o manipulare pusă la cale de guvernanţi, în încercarea lor de a reduce din avântul protestelor, şi nu excludeau că scumpirile vor intra din nou vigoare chiar la începutul sezonului rece.

sursa. timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *