Dodon împarte cărți scrise de Patriarhul Kiril traduse în limba ”moldovenească”
„În ajunul vizitei Patriarhului Moscovei şi Întregii Rusii Kiril în Moldova, socialiştii vor repartiza circa 5000 de cărţi ale Patriarhului în toate şcolie şi bisericile din Republica Moldova. Cartea se numeşte „Libertatea şi responsabilitatea: în căutarea armoniei. Drepturile omului şi demnitatea personală” şi este tradusă în limba moldovenească la iniţiativa liderului Partidului Socialiştilor din RM, Igor Dodon. Acţiunea este îndreptată spre consolidarea conştiinţei şi moralei creştine a moldovenilor. Creştinismul este unul din pilonii statalităţii şi identităţii moldoveneşti”, se arată într-un comunicat de presă.
Cărțile destinate elevilor sunt scrise în limba rusă, iar deocamdată nu se cunoaște din ce bani vor fi cumpărate și donate aceste cărți.
Timpul.md (V.D.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!