Moldova

Dodon, învinuit de corupere pasivă: Guvernarea vrea să-i provoace pe ruși să ne oprească gazul, ca mai apoi să-i învinovățească pentru asta

Fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, învinuit de corupere pasivă, organizarea, dirijarea și acceptarea cu bună-știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat, trădare de Patrie și îmbogățire ilicită, vine cu declarații precum că guvernarea vrea să-i provoace pe ruși să ne oprească gazul, ca mai apoi să-i învinovățească pentru asta.

„Risc să presupun că guvernarea vrea să-i provoace pe ruși să ne oprească gazul, ca mai apoi să-i învinovățească pentru asta. Dar ce vor face oamenii simpli?Acești deștepți din conducerea țării vor deja să ne retragem din CSI. Cu ce vă deranjează această platformă? Utilizați-o ca să obțineți soluții pozitive pentru oameni. Or, pentru aceasta ați fost aleși”, susține Dodon.

„Declarația Maiei Sandu precum că ar trebui să ne înarmăm, în cazul unui atac din partea Rusiei, ne-a amintit de fabula „Elefantul și musca”. Oare ea crede cu adevărat că moldovenii vor lupta în apărarea ei sau a unchiului Sam? Niciodată nu se va întâmpla așa ceva”, menționează fostul președinte.

Totodată, fostul președinte se arată indignat de faptul că nimeni din anturajul lui Plahotniuc nu se află în arest la domiciliu.

„Nimeni n-a fost acuzat, dar toți lovesc în mine? Înseamnă că există un tandem între Sandu și interesele lui Plahotniuc.Cunoaște ea oare despre acest lucru, sau este un joc al procurorilor? Timpul va arăta. Dar în calitate de lider, care și-a asumat toată puterea în stat, Maia Sandu este responsabilă inclusiv pentru aceasta”, declară Igor Dodon.

Cred că în viitorul apropiat toată lumea, indiferent de preferințele și apartenența politică, se vor uni împotriva PAS, a mai declarat Igor Dodon.

„Alegerile parlamentare și prezidențiale anticipate în iarnă sau primăvara viitoare sunt foarte reale. Având în vedere situația din Europa, în Occident, nu cred că europenii și Biden vor avea timp de Maia Sandu. Guvernarea va suferi un eșec total. În același timp, bani în buget nu sunt și deja în octombrie-noiembrie vor începe restanțele la plata salariilor și a pensiilor. PAS-ul va cădea. Singura întrebare – când se va întâmpla acest lucru. Dar povestea lor s-a sfârșit”, a mai spus Dodon.

sursa: realitatea.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *