Dodon – moderator la nunți
Însă, în cele aproape șapte luni de mandat ne-a demonstrat cât de bun este, doar, la organizat festivaluri, conferințe de presă, unde distracția principală este jucatul cu focul. Iar vacanțe de mii de euro și deplasări oficiale sau mai puțin oficiale în Rusia au arătat că Dodon nu prea are succese în calitate de președinte al republicii.
Aceste lucruri l-au făcut pe Dodon să înțeleagă că mai are talente, nu doar cel de a fi păpușa Moscovei, dar și de a organiza evenimente.
Recent, Dodon a participat, la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Căpșunelor și Mierii, din satul său natal și a comunicat că, începând cu anul viitor, evenimentul se va desfășura sub patronajul lui. Straniu că tocmai la a șasea ediție, Dodon a luat această decizie, până atunci probabil nu era suficient de pregătit pentru a patrona un festival atât de mare. Sau poate acum este mai oportun să faci astfel de declarați în satul tău natal. Și sunt sigură că îl va patrona, că de altfel la viitoarele alegeri în lista de realizări în afară de festivaluri nu va avea ce prezenta.
Dodon spune că oferă o mare atenție valorilor familiale și obiceiurilor tradiționale. Însdeosebi pentru acesta a organizat și „Festivalul Familiei”. Cu scopul de a demonstra că prin astfel de evenimente va consolida societate. Însă acest eveniment a fost unul de eșec divizând și mai mult țara.
Tendințele președintelui de a fi tot mai mult în centrul atenției și de a organiza mereu ceva mă duc cu gândul că în curând va ajunge să modereze nunți, cumătrii și evenimente mondene. Nu de alta, dar joaca de organizarea poate să îl facă un excelent moderator. Nici nu știm ce talent se pierde la Președinție.
P.S Dacă aveți nevoie de „tamada”, Igor Dodon, vă va face o seară de „foc”. Pentru mai multe detalii accesați site-ul președinției.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!