Politică

Dodon nu va părăsi R.Moldova. Socialistul anunță că a renunțat la deplasarea în România

Igor Dodon a anunțat că a renunțat la deplasarea în România pentru a-și însoți fiul pentru un tratament post-COVID. Potrivit acestuia, decizia a fost luată pentru că „din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate”, transmite Agora.md.

„Este știut că judecătorii mi-au permis, în perioada 28.01. 2023 – 05.02.2023, să mă deplasez în România pentru a însoți copilul nostru mezin la tratament de reabilitare. Mâine, 28 ianuarie, la prima oră era planificată plecarea noastră. Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în țara noastră”, a scris Igor Dodon

Menționăm că, Igor Dodon acuză angajații Procuraturii Anticorupție (PA) că ar fi descins percheziții la medicii care l-au tratat pe fiul său de COVID-19. Potrivit socialistului perchezițiile ar fi avut loc la 25 ianuarie. 

De asemenea, vă amintim că, deși are interdicție de a ieși de pe teritoriul R. Moldova, magistrații i-au permis ex-președintelui Igor Dodon să părăsească țara pentru a-și însoți fiul mai mic la reabilitare post-COVID. Acesta urmează să meargă în România pentru o perioadă de nouă zile, la sfârșitul lunii ianuarie – începutul lunii februarie. Informația despre ridicarea interdicției de a ieși din țară a fost confirmată pentru AGORA de către avocatul lui Dodon, Nicolae Posturusu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *