Actualitate

Dodon va discuta la Soci despre statutul de observator al Moldovei în Uniunea Euroasiatică

În cadrul ședinței, care va avea loc pe 14 mai, se va discuta subiectul acordării Republicii Moldova a statutului de observator în cadrul Uniunii. Anunțul a fost făcut de șeful statului în cadrul emisiunii „Acces direct” de la postul de televiziune NTV Moldova, transmite IPN.

Igor Dodon a declarat că anul trecut, în luna aprilie, a semnat un memorandum de colaborare între Republica Moldova și Uniunea Euroasiatică și a depus o solicitare din partea Republicii Moldova pentru a obține statutul de observator. Potrivit lui, statutul de observator nu contravine acordurilor deja semnate cu Uniunea Europeană și cu unele țări. „Sper foarte mult că pe 14 mai Republica Moldova va obține acest statut de observator al Uniunii Euroasiatice”, a afirmat președintele. Potrivit lui, acest statut oferă posibilitatea de a afla mai multe despre Uniune și acces mai mare pe piețele euroasiatice.

De asemenea, șeful statului spune că în cadrul vizitei la Soci va avea prima întrevedere cu președintele reales al Rusiei, Valdimir Putin, cu care va discuta mai multe subiecte de pe agenda bilaterală. Tot în cadrul vizitei la Soci, președintele va avea întrevederi cu noul premier al Armeniei și cu președintele Belarusului. 

Sursa: ipn.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *