Dodonul amenință unioniștii cu închisoarea
Iar materialele Dodonului reprezintă o bună ocazie în acest sens.
Cred că pentru un observator extern, ar fi foarte greu de explicat de ce un om atât de lipsit de carismă, talent oratoric, prezență de spirit, un om a cărui întreagă esență te duce cu gândul spre un oarecare funcționar mărunt, în cel mai bun caz, a ajuns cel mai popular politician și deține prima șansă pentru câștigarea fotoliului de președinte.
Însă nouă, celor de aici, acest fapt ne spune ceva despre cultura politică a majorității cetățenilor. Una deficientă, ca să nu spunem altfel. În stare să ofere funcția de șef al statului unui om care s-a aflat într-un post de ministru, apoi și de viceprim-ministru, din 2006, și care a fost implicat direct în generarea sistemului corupt pe care-l condamnă astăzi cu spume la gură și-l consideră un produs exclusiv al guvernării „liberale”, din 2009 încoace.
Igor Dodon se pretinde economist, însă nu economia este piatra de temelie a broșurii lui electorale. O deschidem și găsim, în primul rând, următoarele capitole: „Statalitate”, „Neutralitate”, „Identitate moldovenească”. Adică PSRM-ul de azi e un fel de clonă a PCRM-ului din 2001, 2005 și 2009, care promitea și el statalitate și uniunea Rusia-Belarus. Dodon intenționează să introducă „patrioți ai Moldovei” în Consiliul Suprem de Securitate. Apoi, un alt pas important pentru salvarea țării îl constituie interzicerea dublei cetățenii pentru funcționarii publici, ba chiar și concedierea tuturor celor care vor fi descoperiți în această situație. Cetățenii nu vor putea trăi mai bine dacă în școlile din Republica Moldova nu se va studia „Istoria Moldovei”. Cum ar arăta potențialele manuale de „Istoria Moldovei” am văzut când eram în liceu și ne-au adus manuale de „Istorie integrată”, care erau pline de greșeli factologice și de falsuri ideologice sovietice. Nu vreau ca actualii școlari sau liceeni să învețe așa ceva.
Candidatul „socialist” mai dorește ca Republicii Moldova să i se ofere garanții internaționale pentru statutul de neutralitate permanentă, astfel încât soldații NATO „să nu mărșăluiască prin piețele noastre”. Dacă Dodon va ajunge președinte, ar urma să se inițieze elaborarea unei noi Strategii de securitate națională, în care principala amenințare la adresa securității naționale va fi desemnat unionismul, iar principala țară potențial inamică, România. În sfârșit, „cireașa de pe tort” se constituie în așa-zisa interzicere a unionismului în toate manifestările sale, atât în plan politic, cât și al societății civile, culturii etc. Apelurile la „lichidarea statalității moldovenești” vor fi pedepsite penal.
Un alt capitol important din programul dodonului se numește „Prietenia cu Rusia. Apărarea ortodoxiei”. El promite să facă prima vizită după ce va fi ales președinte la Moscova și să semneze un acord de parteneriat strategic cu Federația Rusă. Și chiar dacă în broșură nu scrie nimic despre asta, se subînțelege că acel acord va conține prevederile de federalizare cu Transnistria și de permanentizare a prezenței militare ruse în Republica Moldova.
Primul material electoral al așa-zișilor „socialiști” care mi-a căzut în mână se deosebește puțin de materialul comuniștilor lui Voronin în 2001. Însă este mai agresiv și mai răzbunător și nu încape îndoială că dacă îl vom avea președinte pe dodon, unele din amenințările sale se vor materializa.
În orice caz, pot să-i promit dodonului că imediat după ce va obține adoptarea legii prin care unionismul va fi pedepsit penal, voi publica un articol în care voi cere lichidarea Republicii Moldova ca stat (ilegitim, din punctul meu de vedere), și unirea cu România.
Să vedem dacă dodonul va încerca să bage la închisoare zeci de mii de oameni. Cred că atunci își va dori să aibă soarta lui Ianukovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!