Ultima oră

Dogoreala Rusiei

Teatrul de Balet și Operă, cei 2500 de kilometri de catacombe de sub oraș, programul de dresaj de la Delfinariu impresionează orice turist și sunt și pentru mine amintiri remarcabile din această călătorie. Mai presus de orice, însă, am rămas marcat de efectele propagandei denigratoare, răspândite în spațiul ex-sovietic la adresa Uniunii Europene și efectele ei asupra ghidului nostru.

Excursia avea loc în perioada semnării la Vilnius a acordurilor de asociere (o etapă intermediară , până la calitatea de membru )dintre UE și fostele țări sovietice: Ucraina, Republica Moldova, Georgia și Armenia(ulterior a abandonat !). Eram curios să cunosc părerea unui cetățean ucrainean vis-à-vis de această chestiune. Iată opinia ghidului nostru, un bărbat cam de 45 de ani, educat, vorbitor de limba engleză și care își făcea meseria cu profesionalism:

„Pentru noi, cetățenii Ucrainei, UE înseamnă sărăcie. Nu am fi decât o piață de desfacere pentru produsele lor (asta se întâmplă oricum! – n.a.) și… am citit undeva că țările membre dau mai mulți bani la Uniune decât primesc.”

În puținele momente avute la dispoziție, am încercat să-l lămuresc că are o percepție greșită asupra modului cum funcționează Uniunea Europeană, că informațiile pe care le deține sunt puține și incomplete și că, mai presus de toate, apartenența la această structură de state este o posibilitate, poate unică, de modernizare socială și economică, a țărilor din est și a celor din spațiul ex-sovietic.

„Bine, bine, dar cum rămâne cu banii dați Uniunii? (totul pana la bani! – n.a.)

Cum este posibil să plătești mai mult decât primești? În felul acesta nu există nicio posibilitate de a te dezvolta ca țară!”

„Fiecare stat membru trimite anual la bugetul UE 1% din PIB (produs intern brut) și fiecăruia i se alocă, în exercițiul bugetar al UE cu durata de 7 ani (de ex. 2014 – 2020), pe domenii bine stabilite, o sumă din bugetul consolidat al Uniunii Europene”, i-am raspuns eu.

Pentru a fi mai convingător, i-am dat exemplul României. PIB-ul țării noastre în 2013 a fost de aproximativ 125 miliarde €, din care 1%, respectiv 1,25 miliarde €, reprezintă cota noastră care trebuie vărsată la bugetul UE. În perioada 2014 – 2020, România are alocați 39 miliarde € pe diferite capitole de investiții și cheltuieli. Un calcul simplu arată că, în șapte ani, plătim Uniunii Europene 8,75 miliarde € și putem cheltui, dacă suntem în stare, 39 miliarde €, sau, altfel spus, în fiecare an dăm UE 1,25 miliarde € și UE ne trimite 5,5 miliarde €.

Ucraineanul meu a făcut ochii mari, ca de melc, apoi a rumegat îndelung avalanșa de cifre livrată de mine cu hotărâre și precizie peste mintea lui ocupată cu idei preluate din propaganda anti-UE. Aproape că vedeam lupta ce se dădea în capul lui între informațiile recent primite și vechile lui concepții anti-europene. Între timp, autocarul nostru se îndrepta spre una din intrările în catacombele săpate de locuitorii Odesei pentru a tăia blocurile de gresie cu care au fost construite aproape toate clădirile din oraș. Acest labirint de tuneluri suprapuse a cărui lungime totală este de aprox. 2500 km a fost folosit ca adăpost de către partizanii sovietici (și ucraineni) în timpul celui de-al II–lea Război Mondial, dar și de răufăcători: contrabandiști, negustori de sclavi etc.

Ghidul își împartea atenția între ce-i spuneam eu și radioul autocarului unde se transmiteau știri în limba rusă. Înainte de a pătrunde în această lume subterană, ghidul, Viktor, mi-a spus că nu crede în informațiile primite de la mine. I-am cerut smartphone-ul, cu telefonul meu nu mă puteam conecta la Internet, și din câteva tastări i-am arătat pe Wikipedia PIB-ul României și am găsit un site în engleză care publica sumele repartizate în perioada 2014 – 2020 statelor membre ale Uniunii Europene. Cred că i-am zdruncinat puțin convingerile anterioare vis-à-vis de UE, dar este puțin probabil ca după această discuție omul să fi devenit pro-european.

Nu știu dacă era vorba de o atitudine eurosceptică sau pur și simplu era anti-european convins. Cred că, mai degrabă, asimila afilierea țării lui la o structură precum UE cu apartenența la fosta Uniune Sovietică, perioadă deloc fastă pentru populația care acum trăiește între granițele Ucrainei. Amintesc aici genocidul prin înfometare organizat de Stalin ,în urma caruia în 1932-1933, au murit aproximativ 7 milioane de ucrainieni, fenomen reținut sub denumirea de Holodomor (moarte prin înfometare). În niciun moment al discuției nu am prezentat UE ca pe o soluție divină, un panaceu al tuturor problemelor pe care le are o societate rămasă în urmă. I-am transmis că avem și noi nemulțumiri suficiente față de unele mecanisme, atitudini, decizii ale organismelor UE de la Bruxelles și Strassbourg, dar chiar și asa Romania a facut progrese considerabile aproape pe toate planurile.

Normal ar fi fost, gândesc eu, să-mi adreseze cu celeritate o avalanșă de întrebări despre eventuala apropiere a țării lui de vechea Europă. Ori Viktor era foarte sigur pe raționamentele și afirmațiile lui.

Sau poate Rusia, prin forța de manipulare extraodinară, reușește să modifice, precum un câmp magnetic, modul de a gândi al oamenilor. De fapt, influența Rusiei se simte acolo ca o dogoreală continuă, în fiecare fibră a societății ucrainiene. Emisiunile TV și radio, ziarele, publicațiile, istoria, literatura, economia, gastronomia… totul, dar absolut totul, este controlat și supervizat.

Acum, după un conflict social gen „Piața Universității”, la ei numit „Euromaidan”, însă mult mai violent și cu multe victime, Rusia a anexat peninsula Crimeea, așa peste noapte, și întreține un război de secesiune în estul Ucrainei.

Între timp, după ratarea momentului Vilnius, Ucraina a semnat totuși un tratat de asociere cu UE. Prietenul meu, Viktor, cum evaluează oare viitorul țării lui după noile evenimente? 

Sursa: contributors.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *