Doi inspectori de patrulare au pretins mită de la un conducător auto
Inspectorii au fost reținuți ieri, 11 ianuarie, după ce în privința acestora a fost inițiată o cauză penală în baza unei plângeri depusă de către conducătorul auto.
Conform acestuia, inspectorii l-ar fi stopat în timp ce se deplasa cu automobilul personal pe un tronson de drum din municipiul Chișinău, moment în care inspectorii au depistat că nu avea actele necesare. Astfel, polițiștii ar fi extorcat de la acesta peste 2 mii de lei, pentru a nu-l documenta pentru încălcarea comisă.
În urma desfășurării măsurilor speciale de investigaţii și acţiunilor de urmărire penală, ofițerii SPIA de comun cu procurorii anticorupție i-au reținut pe cei doi polițiști pe un termen de 72 de ore, aceștia fiind cercetați penal pentru corupere pasivă.
Ulterior, fiind prezentați spre recunoaștere, bănuiții au fost identificați de către declarant.
Pentru o astfel de infracțiune, legislația penală a Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 10 ani cu amendă în mărime de până la 160 mii de lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la șapte la zece ani.
Urmărirea penală este exercitată de către Procuratura Anticorupție.
TIMPUL.MD (V.M.)