Doi jihadiști infiltrați printre refugiați și arestați în Austria au mărturisit că au avut ca misiune să comită atacuri în Franța
Suspectați de legături cu autorii atacurilor de la Paris de pe 13 noiembrie, pakistanezul în vârstă de 22 de ani Muhammad Usman și algerianul în vârstă de 28 de ani Adel Haddadi au plecat din Siria împreună cu doi irakieni ce se numără printre teroriștii kamikaze ce au executat atacurile de la Stade de France.
După ce au fost arestați în Austria, ei s-au prezentat autorităților din această țară cu identități false, dar au fost ulterior identificați, iar în februarie au recunoscut că obiectivul lor era să comită atentate în Franța.
Conform unui serviciu de informații străin, pakistanezul arestat în Austria a fost un fabricant de dispozitive explozive pentru două grupări jihadiste pakistaneze considerate apropiate de Al-Qaida, respectiv Lashkar-e-Jhangvi și Lashkar-e-Toiba, în timp ce algerianul a devenit în februarie 2015 combatant al grupării Stat Islamic.
‘Trebuie să mergeți în Franța pentru a ucide și a muri ca niște martiri’, le-ar fi spus acestora din urmă și celor doi irakieni un înalt responsabil al SI în timpul unei întâlniri în orașul sirian Raqqa, unde le-a dat ordinul să comită atacuri împotriva Franței.
Având asupra lor pașapoarte siriene false, cei patru teroriști s-au alăturat în luna octombrie unui grup de refugiați și au pornit către vestul Europei. Ajunși în Grecia, cei doi irakieni nu au stârnit suspiciuni și au fost lăsați să meargă mai departe, dar pakistanezul și algerianul au fost opriți, polițiștii greci observând că pașapoartele lor sunt false. În plus, în timpul interogatoriului ce a urmat s-a dovedit că Usman nu știa bine limba arabă, deși pretindea că este sirian, iar Haddadi nu știa nimic despre orașul sirian natal înscris în pașaport, Alep. Prin urmare, au fost arestați și li s-a dat termen 30 de zile să părăsească teritoriul grec.
Dar odată eliberați, pe 28 octombrie, ei și-au continuat drumul către vestul Europei, după ce SI le-a trimis printr-o societate de transfer de bani suma de 2.000 de dolari. După ce au traversat ruta balcanică, au ajuns în Austria în luna noiembrie, iar pe 4 decembrie au cerut azil în această țară. Însă șase zile mai târziu au fost arestați într-o tabără de refugiați la Salzburg, ei devenind suspecți în urma investigației lansate după atacurile teroriste de la Paris.
Declarațiile date apoi în timpul interogatoriilor au fost inițial fanteziste. Dar pe telefonul mobil al lui Haddadi a rămas înregistrat un număr ce corespunde unui apel către Turcia, același număr fiind înscris și pe o hârtie găsită în buzunarul unuia dintre teroriștii kamikaze de la Stade de France, dar și în agenda telefonică a lui Omar D., un musulman belgian apropriat al lui Abdelhamid Abaaoud. Acesta a fost lichidat într-o operațiune a forțelor speciale ale poliției franceze desfășurată la Saint-Denis, o suburbie a Parisului, la câteva zile după atacurile din 13 noiembrie.
Deși în final au recunoscut că intenționau să comită atacuri teroriste în Franța, încă nu se știe care erau planurile lor precise, să participe la atacurile de pe 13 noiembrie sau să constituie o altă celulă teroristă care să acționeze ulterior. Deocamdată, cei doi sunt în arest în Austria.
Sursa: Agerpres
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!