Doi mari actori basarabeni

PŞi nu e vorba doar de roluri comice, unde se simt ca peştele în apă, dar şi de roluri dramatice, unde sunt capabili să-şi arate bubele în faţa publicului. Cât priveşte talentul lor comic, ei au reuşit să stârnească hohote molipsitoare de râs în toate spectacolele în care au întruchipat personaje ţăcănite sau caraghioase şi treaba asta le reuşeşte foarte bine, pentru că jocul celor doi actori pe scenă atinge inocenţa şi frizează spontaneitatea. I-am văzut însă şi interpretând partituri actoriceşti grave, unde nu ar fi putut fi convingători, dacă nu ar fi avut şi adeziunea privitorilor. În Storcătorul de fructe, montat de curând la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, Petru Oistric a reuşit să creeze un tată foarte profund, cu toate că aparent acesta pare un găgăuţă. Dar e un guguştiuc doar la suprafaţă, fiind în esenţa sa un om care suferă foarte tare că viaţa sa conjugală şi socială a eşuat. În acest rol, Petru Oistric parcă ar fi purtat patine. El reuşeşte foarte bine să gliseze între naivitate şi înţelepciune, între indiferenţă şi implicare, între miserupism şi furie. În interpretarea lui Petru Oistric, acest personaj este imprevizibil şi suferă cele mai uluitoare metamorfoze. De la prostul familiei, el ajunge să fie salvatorul ei. Prin felul cum a jucat, Petru Oistric a fost capabil să redea toate nuanţele vieţii psihice a personajului. La fel şi Viorel Cornescu, în rolul lui Voland din Maestrul şi Margareta, şi-a arătat toată complexitatea talentului său actoricesc, reuşind să ne convingă că Diavolul se află în slujba lui Dumnezeu. În spectacolul Caligula în care l-am văzut jucând magistral, Viorel Cornescu îşi construieşte rolul ca pe un conflict dintre aparenţe şi esenţe, nelăsându-i pe spectatori nici măcar la final să afle dacă e vorba de naivitatea personajului sau de o asumare a destinului. În concluzie, cei doi actori seamănă foarte mult unul cu altul atât prin felul complex de a juca pe scenă, cât şi prin faptul că sunt nişte mari actori.