Doi medici și o asistentă de la Spitalul Republican, REȚINUȚI de poliție: Pacientul de 21 de ani pe care l-au operat A MURIT
Potrivit șefului serviciului de presă al Poliției Capitalei, Adrian Jovmir, cei trei au fost reținuți pentru încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.
Pe numele celor trei a fost inițiată o cauză penală, în urma unei plângeri depuse de părinții tânărului decedat.
La începutul acestei săptămâni, suspecții au efectuat o intervenție chirurgicală de extirpare a apendicelui unui tânăr de 21 de ani. La trei ore de la intervenție, pacientul a decedat.
Atunci, directorul adjunct pe chirurgie al Spitalului Clinic Republican, Sergiu Ungureanu, a declarat că este un caz ieșit din comun și că medicii nu pot explica cauzele decesului. Tânărul a ajuns la spital noaptea cu un echipaj de la urgență.
Potrivit medicilor, operația a fost efectuată în aceeași seară. După intervenție, tânărul s-a trezit și a fost transferat în salon. La circa trei ore și jumătate de la intervenție, pacientul a suferit un stop cardiorespirator și nu a mai putut fi resuscitat.
sursa: unimedia.info
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!