Doi poliţişti, reţinuţi pentru că ar fi încercat să corupă magistraţi de la CSJ
Potrivit informaţiilor operative, aceştia au încercat să corupă unii magistraţi ai Curţii Supreme de Justiţie (CSJ) pentru a emite o decizie în favoarea unei persoane condamnate anterior la opt ani de detenţie, transmite IPN.
Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, suspecţii le-ar fi propus magistraţilor nouă mii de euro pentru această decizie. Totodată, ei sunt suspectaţi de trafic de influenţă şi extorcarea mijloacelor băneşti în sumă de 10,5 mii de euro de la petiţionar, cu intentarea ilegală a unei cauze penale pe numele intermediarului, în scopul de a-l intimida şi a-l impune să întoarcă banii refuzaţi de magistraţii CSJ, dar cu un adaos de 1,5 mii de euro.
Potrivit poliţiştilor, persoana în privinţa căreia a fost fabricată cauza penală, a depus o plângere la Serviciul protecţie internă şi anticorupţie al MAI, prin care a denunţat faptul tentativei de corupere a magistraţilor CSJ şi acţiunile ilegale ale poliţiştilor. Ca urmare a investigaţiilor efectuate la sediul Inspectoratului de poliţie al sectorului Botanica a fost documentat controlul transmiterii unei sume de şapte mii de euro, suma constituind doar prima tranşă din cele 10,5 mii de euro extorcate.
Recent oamenii legii i-au reţinut pe cei doi suspecţi, în timpul primirii celei de-a doua tranşe în sumă de două mii de euro. În prezent cei doi sunt reţinuţi şi se află în izolator, iar angajatul Inspectoratului de Poliţie a fost audiat în calitate de bănuit.
Pe numele bănuiţilor au fost intentate mai multe cauze penale în baza articolelor Codului Penal ce se referă la participarea la infracţiune, corupere pasivă, corupere activă şi trafic de influenţă.Dacă va fi dovedită vinovăţia acestora, suspecţii riscă până la şapte ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.
Sursa: IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!