Doi SACI cu DROGURI ridicați din locuința unui bărbat din Sângerei
Sâmbătă, pe traseul Florești-Bălți, a fost oprit un automobil la volanul căreia se afla curierul grupării, alias „Franțuz”. Bărbatul este locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 39 de ani. În momentul stopării, în automobil se afla și o femeie, în vârstă de 44 de ani domiciliată în orașul Sângerei, satul Alexandreni, membru a acestei grupări.
În urma percheziției corporale, s-a depistat și ridicat bancnote marcate, folosite la achiziția de control, iar în automobil au fost găsite două pachete cu marijuana, în cantitate de aproximativ trei pahare. Examinarea medico-narcologice, a constatat că ambii se aflau în stare de ebrietate narcotică.
Totodată, cercetările polițienești au stabilit că realizatorul substanțelor narcotice, este un locuitor a orașului Sângerei, satul Alexandreni, cu vârsta de 37 de ani, anterior judecat de nenumărate ori pentru comiterea infracțiunilor legate de droguri, tâlhării și escrocherii.
După percheziţiile efectuate la domiciliul acestuia, poliţia a depistat în garajul casei doi saci de substanță narcotică.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217/1 al. 4 Cod Penal al RM. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei trei riscă de la 7 la 15 ani.
Timpul.md