Actualitate

Doi studenți basarabeni înjunghiați la Iași. Unul a murit

Cei doi au fost găsiţi după izbucnirea unui incendiu în camera de cămin, focul fiind pus, din primele informaţii, de agresor, transmite bzi.ro.

‘Am fost solicitaţi să intervenim la un cămin studenţesc din Copou, unde la etajul unu a izbucnit un incendiu. În urma solicitării, am trimis două autospeciale şi un echipaj medical. În cameră au fost găsite două paturi arse şi două victime ale unei agresiuni. Una dintre ele se afla în stop cardio-respirator. S-a încercat resuscitarea timp de 45 de minute, dar fără rezultat. Cea de-a doua victimă se afă în stare gravă la spital’, a declarat cpt. Silvia Bolohan, purtător de cuvânt ISU Iaşi.

Studentul decedat este din Republica Moldova, la fel ca şi colegul său care se află la Spitalul Sf Spridon din Iaşi.

Bogdan Eduard Pleşcan, directorul Administrativ al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, a declarat că incidentul a avut loc într-o cameră din căminul C4, din campusul Târguşor.

‘Doi studenţi de la Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor au fost înjunghiaţi de un coleg, pe fondul consumului de alcool. Mai multe detalii nu vă pot da’, a declarat Pleşcan.

Agresorul, a cărui identitate este cunoscută, este căutat de poliţişti.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *