Ultima oră

Doliu naţional în China

Guvernul a decretat o zi de doliu naţional pentru victimele seismului cu magnitudinea 6,9 din prefectura Yushu, de pe platoul tibetan, care a provocat, potrivit ultimului bilanţ provizoriu, moartea a 2.064 de persoane şi dispariţia altor 175.

Din cauza seismului, au fost rănite peste 12.000 de persoane, dintre care o mie foarte grav, iar circa 100.000 au rămas fără locuinţe, informează Mediafax.

La o săptămână de la seism, echipele de salvatori continuă căutările sub dărâmături, dar sunt afectate de frigul, altitudine şi aluncările de teren provocate de sute de replici ale seismului.

Cutremurul a distrus peste 85 la sută din locuinţele oraşului Jiegu, populat în principal, precum întrega regiune, de etnici tibetani.

Accesul în zonă, situată la 4.000 de metri altitudine, este dificil, iar ajutoarele au început să sosească abia la începutul săptămânii: hrană, apă, corturi, cuverturi şi materiale medicale.

Drumurile sunt acoperite cu gheaţă, făcând dificilă circulaţia vehiculelor efectivelor de intervenţie, a anunţat miercuri agenţia China Nouă. Ninsoarea este aşteptată în cursul zilei, potrivit serviciilor de meteorologie.

Sursa: Gândul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *