Actualitate

Donald Trump a promulgat legea privind finanțarea, pentru evitarea temporară a închiderii administrațiilor federale

Camera Reprezentantilor, apoi Senatul au adoptat joi seara o prelungire, timp de doua saptamani, pana la 22 decembrie, interval care ofera timp suplimentar presedintelui american, majoritatii republicane si opozitiei democrate de a negocia parametrii importanti ai bugetului pentru 2018, scrie Agerpres.

Democratii cer o paritate intre cresterea sumelor pentru aparare si restul bugetului. Ei solicita de asemenea adoptarea, inainte de finalul anului, a unei legi de regularizare a sutelor de mii de imigranti ilegali care au ajuns pe teritoriul american atunci cand erau copii, asa numitii "dreamers".

In perioada administratiei Obama, acestia erau protejati de expulzare si aveau sansa sa studieze sau sa lucreze in Statele Unite, in baza unui program special numit DACA (Deferred Action for Childhood Arrivals). Donald Trump a suprimat acest program in septembrie, dar le-a acordat un ragaz de sase luni beneficiarilor, dand termen Congresului sa legifereze pana in martie.

Sursa: Agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *