Dosarul Aeroportului Chișinău: Fostul premier Iurie Leancă dar și unii membri ai Guvernului său – puși sub învinuire
Fostul premier al Republicii Moldova, Iurie Leancă, dar și unii membri ai Guvernului său, au fost puși sub învinuire în dosarul ce vizează concesionarea Întreprinderii de Stat „Aeroportul Internațional Chișinău”, potrivit Realitatea.md.
Procuratura Anticorupție (PA) anunță într-un comunicat de presă că a terminat urmărirea penală, pe un alt segment al investigației, care cuprind acțiunile persoanelor publice și de demnitate publică la concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău, ce a cauzat statului prejudiciul material în mărime de 392.105.823 lei.
„În cadrul cauzei penale au fost puși sub învinuire în comiterea abuz infracțiunii prevăzute de art. 327 alin. (3) din Codul penal (abuz de serviciu), 8 persoane publice și cu funcții de demnitate publică și anume: un fost prim ministru al Republicii Moldova, un fost ministru al Economiei, un fost director al Agenției Proprietății Publice, un fost director adjunct al Agenției Proprietății Publice, un fost șef adjunct al Direcției din cadrul Agenției Proprietății Publice, un fost director general interimar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău, un fost director financiar al ÎS Aeroportul Internațional Chișinău, șef al serviciului analiză economică al ÎS Aeroportul internațional Chișinău”, anunță PA.
Astfel, în scopul recuperării prejudiciului cauzat Procuratura Anticorupție (PA) în comun cu ARBI CNA a aplicat sechestru pe bunurile și activele învinuiților în sumă de 28.720.729,91 lei.
Vă amintim că Iurie Leancă era premier la data când s-a semnat acordul de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău (30 mai 2013 – 18 februarie 2015). Acesta, cercetat penal în dosarul concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău, a fost audiat în vara anului 2022, la sediul PG de către procurorii anticorupţie.
„Iurie Leancă a fost invitat la Procuratura Anticorupţie pentru a i se înainta statutul de bănuit în dosar şi a fi audiat în calitate de bănuit”, declara în iulie 2022, purtătoarea de cuvânt a PG, Mariana Cherpec.