Justiție

Dosarul fostului președinte al CSJ, Ion Druță a ajuns pe masa magistraților: Este învinuit de îmbogățire ilicită

Dosarul ex-președintelui al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, învinuit de îmbogățire ilicită a ajuns pe masa magistraților.

Astfel, potrivit Procuraturii Anticorupție (PG), astăzi, 27 iulie, dosarul penal în privința fostului președinte al CSJ, a ajuns pe masa magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pentru examinare în fond, transmite ProTV.

„Precizăm că, despre terminarea urmăririi penale pe acest dosar, procurorii au informat opinia publică la 14 iulie 2022, după care, fostului președinte al CSJ, i-a fost oferită posibilitatea de a face cunoștință cu materialele cauzei penale, potrivit normelor procesual penale”, anunță procurorii. 

Astfel, potrivit actului de acuzare, citat de Procuratura Anticorupție, Ion Druță este învinuit că, în perioada anilor 2014-2019, în timp ce deținea funcția de președinte al Curții Supreme de Justiție și judecător al aceleiași instanțe, a obținut un șir de bunuri mobile și imobile, din mijloace bănești proveniența cărora nu poate fi justificată.

În acest sens, fostul magistrat ar fi încheiat contracte de vânzare-cumpărare, investiții în construcție, leasing, prin intermediul rudelor și ar fi organizat și dobândit bunuri imobile și mobile, pe care le deține prin intermediul lor, a căror valoare depășește substanțial mijloacele dobândite de el și membrii familiei sale.

Druță a activat ca judecător la CSJ din 2013, devenind din 2018 președinte al instanței. Demisia sa a fost aprobată de Parlament la 19 decembrie 2019. Conform calculelor, Ion Druță a primit o indemnizație unică în valoare de 459 de mii de lei la demisie, din care au fost retrase impozite în valoare de 22,5%, astfel că în contul magistratului a intrat suma de 356 de mii de lei. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *