Actualitate

Dosarul Mineriadei: Se îngroașă lotul acuzaților

După ce l-au pus, miercuri, sub acuzare pe Ion Iliescu pentru infracțiuni contra umanității, ancheta procurorilor în dosarul Mineriada din 13-15 iunie 1990 a continuat ieri cu audierea altor patru persoane care fie dețineau puterea în acel moment, fie posedă, în opinia procurorilor, informații despre evenimentele de atunci și în special despre chemarea minerilor în Capitală. Este vorba de amiralul în rezervă Emil Cico Dumitrescu, Miron Cozma, Cazimir Ionescu și Gheorghe Dobre.

Nevinovați sau chiar victime

Emil Cico Dumitrescu, la acel moment șef al Direcției Cultură și Sport din Ministerul de Interne, a declarat, ieri, că nu înțelege punerea sub acuzare pe motiv că nu știe, din calitatea avută la acel moment, cine a decis reprimarea violentă a manifestației din București. „Eu nu am avut pe nimeni în subordine, eu nu am avut pușcă. Cu ce să omor? Cu praștia?“, a declarat, după întâlnirea cu procurorii, cel care, ulterior mineriadei, avea să ocupe funcțiile de secretar de stat în MAI și consilier de stat al președintelui Ion Iliescu. Totuși, în 2005, pe numele lui Dumitrescu a fost depusă o plângere penală de către Asociația Victimelor Mineriadei din România, în care acesta era acuzat că ar fi bătut, în ziua de 14 iunie 1990, o membră a Partidului Național Țărănist.

La rândul său, Miron Cozma, fostul lider al minerilor din Valea Jiului, a declarat că, deși se consideră a fi o victimă, a fost și el pus sub acuzare, dar pentru infracțiuni de vătămare corporală și psihică. Potrivit acestuia, adevărații vinovați pentru morții și răniții din 13-15 iunie 1990 sunt „Armata, Internele și serviciile secrete“, iar minerii au fost conduși de autorități, în funcție cu Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu.

Și Cazimir Ionescu, la acel moment vicepreședinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională (CPUN), a declarat că, din poziția sa, nu ar fi putut participa la luarea unei decizii în privința organizării mineriadei. Mai mult, Ionescu (fost deputat FSN de Teleorman și, ulterior, senator PD) a susținut că de-abia ieri, la audierile de la Parchetul General, ar fi aflat că au murit patru oameni pe 13 iunie 1990.

Fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre, citat în dosar în calitate de fost director al Regionalei CFR Craiova, a refuzat să facă declarații presei la intrarea și ieșirea din sediul Parchetului General.

În dosarul Mineriada din iunie 1990, procurorii l-au pus, miercuri, sub acuzare pe fostul președinte Ion Iliescu. De asemenea, au fost audiați fostul șef al SRI Virgil Măgureanu și fostul general Victor Athanasie Stănculescu.

Deși în dosar se vorbește despre „decesul a patru persoane și rănirea prin împușcare a altor trei, precum și vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1.000 de persoane“, reprezentanții victimelor mineriadei au susținut, constant, că ar fi fost ucise o sută de persoană, iar alte 1.300 ar fi fost rănite.

Se așteaptă răspunsul de la Cotroceni

Parchetul General a cerut președintelui Klaus Iohannis să avizeze începerea urmăririi penale împotriva lui Petre Roman, Victor Athanasie Stănculescu și Gelu Voican Voiculescu. Diferența de tratament derivă din faptul că aceștia aveau, la momentul mineriadei, statutul de membri ai Guvernului, drept pentru care li se aplică articolul din Legea nr. 115/1999 potrivit căruia „numai Camera Deputaților, Senatul şi preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor“.

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *