Dosarul parcărilor cu plată: Când Dorin Chirtoacă își va afla sentința, pentru care procurorii cer 10 ani de închisoare
Procuratura Anticorupție (PA) informează că, la 7 noiembrie 2022, pe cauza penală de învinuire a fostului primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă a avut loc finalizarea dezbaterilor judiciare și ultimul cuvânt al inculpatului. Deliberarea și pronunțarea sentinței a fost stabilită pentru data de 22 decembrie 2022.
Potrivit PA, prezenta cauză penală a fost expediată în instanța de judecată în iulie 2017. Dorin Chirtoacă, exercitând funcția de Primar General al municipiului Chișinău, a fost învinuit că a săvârșit, prin participație în calitate de autor, infracțiunea de trafic de influență. Acesta a semnat contractul de parteneriat public-privat dintre Primăria mun. Chișinău și nerezidenta EME Parkleitsystem GmbH, în lipsa aprobării proiectului de contract de către Consiliul Municipal Chișinău, transmite Jurnal.md.
De asemenea, Dorin Chirtoacă este învinuit de corupere pasivă, prin participație în calitate de autor. Acesta, în perioada lunilor iulie-decembrie 2016 și februarie 2017, a avizat pozitiv șase certificate de urbanism pentru proiectare a parcărilor conform contractului de parteneriat public-privat nominalizat supra, mai precizează Procuratura Anticorupție (PA).
Totodată, în calitate de remunerație ilicită a reprezentat 26% din capitalul social al companiei care urma a fi desemnată cîștigătoare, în schimbul inițierii și ulterior susținerii proiectului, acestea urmând a fi partajate egal cu un alt participant.
PA mai reamintește că, anterior, pe caz, prin Decizia din 30.01.2018 a Colegiului Penal Lărgit, a fost menținută sentința de condamnare a inculpatului Gamrețki Igor, fiind indicat că „Potrivit lucrărilor dosarului, se atestă că, acțiunile inculpatului Gamrețki Igor au fost încadrate în baza art. 326 al.(3) lit.a) CPRM, în cele din urmă fiind justificat condamnat pentru săvîrșirea infracțiunii de trafic de influență, cu primirea de bunuri sau avantaje în proporții deosebit de mari”.
Vă amintim că în luna mai 2017, Dorin Chirtoacă a fost arestat, împreună cu alți nouă angajați ai primăriei, în legătură cu scandalul parcărilor cu plată. La 28 iulie 2017 a fost suspendat din funcția de primar conform deciziei Judecătoriei sectorului Buiucani, iar în februarie 2018 a demisionat.
Iar în luna octombrie curent, Dorin Chirtoacă a declarat că procurorii cer 10 ani de închisoare pentru el în dosarul parcărilor cu plată și a calificat dosarul drept unul politic, inițiat la comanda lui Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!