Politică

Două ACORDURI istorice au fost SEMNATE astăzi între România și Republica Moldova

Miniştrii român şi moldovean ai apărării, Mircea Duşa şi Vitalie Marinuţă, au semnat astăzi, 2 decembrie, Acordul între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării Naţionale din Republica Moldova privind protecţia informaţiilor clasificate în domeniul militar şi Protocolul între cele două ministere privind colaborarea în domeniul învăţământului militar, informează Ministerul Apărării Naționale.

„Semnarea acordului privind protecţia reciprocă a informaţiilor militare clasificate reprezintă un pas important în dezvoltarea relaţiilor militare bilaterale. Acordul respectă prevederile legislaţiei româneşti în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate”, a spus ministrul Mircea Duşa.

Referitor la protocolul privind cooperarea în domeniul învăţământului militar, miniştrii au precizat că documentul conţine noi reglementări ale condiţiilor în care se desfăşoară pregătirea personalului Ministerului Apărării din Republica Moldova în instituţii militare de învăţământ româneşti.

De asemenea, ministrul Mircea Duşa a făcut cunoscut că România sprijină o angajare mai activă a Republicii Moldova în activităţile şi acţiunile sub egida Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene, ca parte a procesului de integrare europeană.

La rândul său, ministrul Vitalie Mariunţă a mulţumit pentru sprijinirea eforturilor Republicii Moldova de intensificare a relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu NATO şi a apreciat că cele două documente oficiale semnate astăzi vor contribui la modernizarea Armatei moldovene.

sursa: evz.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *