Două avioane erau cât pe ce să se ciocnească pe un aeroport din Vietnam din cauza unui stagiar
Un controlor aerian, care l-a lăsat la 27 iunie pe un stagiar să supervizeze o pistă pe aeroportul din Danang, a fost suspendat, iar licenţa i-a fost revocată, a precizat Autoritatea Aviaţiei Civile din Vietnam (AACV).
"Incidentul a ameninţat în mod grav securitatea aeriană. Dacă nu ar fi fost semnalat la timp, ar fi condus la un accident", a apreciat Autoritatea într-un comunicat.
Stagiarul a autorizat un avion aparţinând companiei Jetstar Pacific să decoleze de pe o pistă pe care tocmai ateriza un avion aparţinând companiei Vietnam Airlines, potrivit presei oficiale, mai scrie Mediafax.
Doar după ce pilotul de la Vietnam Airlines a informat turnul de control că se află în continuare pe această pistă stagiarul şi-a dat seama de eroare, cele două avioane aflându-se la mai puţin de 350 de metri distanţă unul de celălalt, potrivit ziarului Tuoi Tre.
sursa: mediafax.ro