Două fetiţe lăsate singure acasă au murit intoxicate cu fum
Potrivit versiunii preliminare, incendiul a fost provocat de un prelungitor defect de la care a ars televizorul. Cele două surori fuseseră lăsate fără supraveghere. Mama fetelor spune că a ieşit pentru cinci minute până la o vecină în mahala şi când s-a întors a găsit camera plină cu fum, iar tatăl fetelor era la muncă când s-a întâmplat nenorocirea. Asistenta socială susține că cele două fetiţe întotdeauna erau îngrijite, chiar dacă părinţii, mama de 22 de ani şi tata de 26 de ani, nu aveau un loc de muncă stabil, ambii muncind ocazional, notează Info-Prim Neo.
Un judecător al Curții de Apel a fost demis
Judecătorul Curţii de Apel Grigore Zubati a fost demis, ieri, de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), informează MOLDPRES. Procedura de cercetare disciplinară a fost iniţiată după ce ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a contestat o hotărâre a CSM prin care Zubati s-a ales doar cu un avertisment pentru emiterea unei încheieri de executare, prin care a transmis în proprietate altui judecător un teren cu suprafaţa de 670 mp, fără avizul Consiliului municipal Chişinău.
Zubati este învinuit că a încălcat normele legale cu privire la conflictul de interese atunci când a acceptat să examineze cererea colegului său de serviciu, fără să sesizeze preşedintele Curţii de Apel sau CSM.
Bagajele neînsoţite vor trebui declarate la vamă
Serviciul Vamal pregăteşte o instrucţiune potrivit căreia bagajele neînsoţite introduse în Moldova sau scoase din ţară vor trebui declarate în scris la posturile vamale de frontieră sau la posturile vamale interne, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit proiectului, declararea bagajelor neînsoţite se efectuează de către conducătorul auto sau altă persoană împuternicită, în baza documentului eliberat de expeditorul bunurilor ca dovadă a transmiterii bagajului neînsoţit, precum procură sau contract de prestări servicii. De asemenea, e nevoie de declaraţia vamală DV-6, completată personal de către expeditorul bagajului neînsoţit, la care se va anexa copia paşaportului acestuia.
Serviciul Vamal precizează că elaborarea acestei instrucţiuni este necesară pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit de mărfuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!