Două puncte de trecere la hotarul cu Ucraina rămân închise din cauza vremii
Este vorba de Soroca-Tekinovka și Cosăuţi-Iampoli.
Totodată, pe parcursul a 24 de ore, angajaţii Poliţiei de Frontieră au înregistrat următoarele acţiuni ilegale:
– o persoană a trecut ilegal frontiera de stat;
– 6 persoane au încălcat regimul de aflare în zona de frontieră;
– o persoană a recurs la uz de fals în acte;
– un cetățean străin a depășit termenul legal de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– o persoană aflată în conflict cu legea a fost reținută în punctul de trecere a frontierei, urmare a schimbului de informații cu organele de ocrotire a normelor de drept naționale și internaționale.
Conform datelor parvenite de la Direcţiile Regionale ale Poliţiei de Frontieră, în punctele de trecere, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, se atestă o creștere ușoară a fluxului de persoane şi mijloace de transport. Astfel, poliţiștii de frontieră au înregistrat 33073 traversări ale persoanelor şi 6451 traversări ale unităţilor de transport.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!