Social

Două surori gemene s-au înecat în Nistru

Fetele aveau 15 ani şi erau originare din satul Talmaza, raionul Ştefan-Vodă. Se presupune că una din fete a început să se înece, iar sora geamăna a încercat să o salveze, dar au fost amândouă înghiţite de ape.

Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a declarat că deocamdată corpurile fetelor nu au fost recuperate. Salvatorii le caută, dar vizibilitatea este redusă din cauza curenţilor de apă.

Viceprimarul din localitate, Anton Sârghi, a spus că fetele sunt dintr-o familie vulnerabilă. Acestea locuiau împreună cu mama lor şi concubinul acesteia. Femeia nu mai are alţi copii.

Un alt caz de înec s-a înregistrat în satul Horeşti, Ialoveni. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani care a mers la scăldat. Corpul neînsufleţit a fost scos la mal după câteva ore de căutări.

Tot ieri, alte două fete de 15 ani din municipiul Bălţi au fost un pas de la moarte. Adolescentele au mers la lac şi s-au îndepărtat de mal. Salvatorii au reuşit să intervină prompt când le-au văzut că dau semne de panică.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, de la începutul sezonului cald, s-au înecat 23 persoane, dintre care șase minori.

Timpul.md
via IPN (V.P.)
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *