Două televiziuni ruse au dezvăluit informații secrete despre o armă aflată în faza de experimentare
‘Unele date secrete au fost filmate, motiv pentru care aceste imagini au fost ulterior suprimate’ de pe site-urile televiziunilor, a declarat în fața presei Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, el manifestându-și totodată speranța că astfel de incidente nu se vor mai repeta.
Cele două televiziuni, NTV și Pervy Kanal, ambele controlate de stat, au difuzat marți imagini ce arată un responsabil militar rus în timp ce răsfoiește un document ce conține desene și descrieri tehnice ale noului sistem de torpile cu încărcătură nucleară, denumit Status-6.
Conform documentului ce a putut fi astfel vizualizat prin mărirea imaginii, aceste torpile, amplasate pe submarine, pot ‘contamina zone întinse care devin inutilizabile pentru orice activitate militară, agricolă sau economică pentru o perioadă îndelungată’.
Înregistrarea a fost făcută în timpul unei reuniuni pe care președintele Vladimir Putin a avut-o luni cu responsabili militari în stațiunea Soci de pe țărmul Mării Negre.
sursa: agerpres.ro