Actualitate

Două tentative de export fictiv în Federaţia Rusă, date peste cap de inspectorii vamali moldoveni (VIDEO)

În acest context, cu scopul obținerii unui profit ilegal, un agent economic înregistrat în regiunea de Est a țării în complicitate cu o firmă de transportatori din Ucraina, au încercat să exporte fictiv din Republica Moldova, marfă – mere în stare proaspătă, dar angajații vamali au curmat ambele tentative.

În primul caz la pista de ieșire autocamioane a postului vamal Otaci (auto) pentru perfectarea procedurii de export s-a prezentat un autocamion de model DAF înregistrat în Ucraina, care conform actelor de însoțire transporta mere în stare proaspătă.

În temeiul indicatorilor analizei de risc, inspectorii vamali au dispus cântărirea mijlocului de transport şi ca rezultat greutatea de facto nu a corespuns cu cea indicată în actele de însoțire. Ulterior a fost dispusă efectuarea controlului detaliat al compartimentului marfar, ca în final să fie stabilit că acesta este gol, marfa lipsea.

Cu un interval de cîteva ore, colaboratorii Secţiei echipe mobile Nord, acţionînd în baza informaţiei operative, în preajma postului vamal Otaci au stopat regulamentar pentru efectuarea controlului de rigoare un autocamion. Ca și în primul caz unitatea de transport era cu numere de înmatriculare ucrainești.

De menționat, că șoferul iniţial a refuzat să se supună procedurii de control și a fugit de la fața locului, însă ulterior a revenit şi a asistat la controlul actelor şi a compartimentului marfar. Ca şi în primul caz a fost stabilită lipsa mărfii, care de facto era indicată în actele de însoțire.

Conform cercetărilor preliminare, în ambele cazuri agentul economic intenţiona să realizeze export fictiv, apoi să beneficieze de restituirea nemotivată a TVA la cota-0, de la Bugetul de Stat.

Colaboratorii Departamentului de aplicare a legii cercetează cazurile şi realizează măsuri de investigaţie, în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi
deconspirarea celor implicaţi în schema frauduloasă.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *