Drapelele ruse și sovietice – interzise pe 9 mai la Berlin
Marți, 9 mai, drapelele ruse şi sovietice vor fi interzise în apropierea Monumentului sovietic din Tiergarten, în centrul Berlinului, a confirmat luni Tribunalul superior administrativ din capitala germană, relatează Agerpres.
Astfel, tribunalul a anulat o hotărâre a unei instanţe inferioare care anulase interdicţia asupra acestor drapele cu ocazia evenimentelor ce marchează capitularea Germaniei naziste.
Așadar, vor fi interzise drapelele ruse şi sovietice în jurul Monumentului sovietic şi în parcul Tiergarten, la fel şi panglicile Sfântului Gheorghe, adesea arborate în Rusia pentru a celebra victoria asupra Germaniei naziste.
În schimb, drapelele ucrainene, interzise iniţial de poliţia germană la evenimentele din 9 mai, vor fi autorizate, conform deciziei primei instanţe care autorizase de asemenea drapelele ruse şi sovietice, dar hotărârea acesteia ce priveşte drapelele ucrainene nu a fost atacată cu recurs, potrivit sursei citate.
„Estimarea poliţiei conform căreia simbolurile (ruseşti) sunt susceptibile să vehiculeze violenţa, având în vedere războiul de agresiune în desfăşurare contra Ucrainei, este fondată”, a motivat instanţa superioară interdicţia asupra drapelelor ruse şi sovietice. ”În contextul actual, ele ar putea fi înţelese în orice caz drept o manifestaţie de simpatie pentru conduita de război”, mai justifică aceeaşi instanţă.
Motociclişti ruşi din clubul ”Lupilor de Noapte”, simpatizanţi ai lui Vladimir Putin, au pornit la sfârşitul lui aprilie de la Moscova într-un raliu ”patriotic”, la finalul căruia sunt aşteptaţi să ajungă pe 9 mai la Berlin, purtând drapele ruse şi sovietice.
De asemenea, unii şi-au colanţat motocicletele cu litera Z, simbolul ”operaţiunii militare speciale” ruse în Ucraina. Raliul căruia i-au dat numele ”Drumurile Victoriei” a preluat şi sloganul campaniei militare ruse contra Ucrainei, ”Nu îi lăsăm pe ai noştri să cadă”.