Dumnezeu nu e Cezarul

E până la urmă, şi aici mă refer la ortodocşi, o slăbiciune a credinţei noastre frica asta. Ne temem de legi care s-ar putea să ce? Cine ne va opri să ne păstrăm credinţa? Sau ce, aşteptăm ca legislaţia ţării să ne oblige să credem în Dumnezeu sau să mergem duminica la biserică? Să se dea o lege care să interzică avortul? Adică ce să înţeleg? Că vrem să fim păziţi de stat în drumul nostru spre mântuire? Ştim legea creştină, să o împlinim. Avem Biblia, să o urmăm. Să dăm lui Dumnezeu ce e a lui Dumnezeu, şi să nu cerem Cezarului cele sfinte.

Eu am văzut în România că bisericile au rămas neschimbate, iar oamenii care au fost credincioşi, au rămas credincioşi. Icoanele au rămas în spaţiul public, preoţilor li s-au respectat drepturile, iar UE ne-a ajutat să mai şi renovăm câte o biserică – monument istoric. Nici o poveste despre demonizarea adusă de un globalism anticreştin nu a fost reală. Şi ce să mai spun? Să adaug că de fapt comunismul a fost cel care a încercat să ne distrugă bisericile şi să ne distrugă identitatea culturală şi naţională? Asta se ştie.

Să mai spun că nimeni nu le-a interzis grecilor să rămână ortodocşi? Că au refuzat sugestia de a-şi scoate icoanele din spaţii publice încă de pe vremea când românii mai aveau mult şi bine până la integrare?

Nu putem da vina pe alţii pentru păcatele noastre. Nu statul trebuie să ne apere credinţa, ci noi înşine. Şi asta nu are nicio treabă cu Europa. Îmi va interzice cineva să postesc, să mă rog, să mă spovedesc? Oare chiar aşa de naivi suntem să ne imaginăm că statul trebuie să ne apere credinţa, iar nu noi înşine? Oare suntem atât de orbiţi să credem că Uniunea Europeană e o altă Uniune Sovietică?

Oare cum ne situăm noi faţă de afirmaţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Împărăţia mea nu e din lumea aceasta” (Ioan 18; 36) de vreme ce dăm pricină de sminteală semenilor noştri? S-a dus Iisus să se opună Imperiului Roman? Asta au făcut-o cei care l-au ucis pe Hristos nemulţumiţi că El nu e un Mesia războinic. Şi atunci cum putem noi după 2000 de ani de creştinism să ne lăsăm manipulaţi în halul ăsta!
Vă spun sincer, că acum trei ani, în Moldova era mai dificil să găsesc o mâncare de post când mă porneam la drum, decât îmi era să găsesc în România, ţară integrată. Şi atunci despre ce vorbim?

Credinţa e o problemă personală şi intimă. Ateismul ştiinţific propovăduit de comunişti ne-a demonstrat cu prisosinţă că pentru cel credincios nu există cezar care să îl înlocuiască pe Dumnezeu. Cei care au crezut cu adevărat atunci şi-au păstrat credinţa, iar cine a fost smintit – cum spune Patericul – din pântece a fost smintit.

Să ne îngrijim de post şi de mântuire. Să ne păstrăm credinţa neschimbată. Iar cele ale Cezarului, să le dăm Cezarului. Fără să ne amestecăm pe stradă în tot felul de proteste care nu duc la altceva decât la hula împotriva noastră şi a credinţei noastre. Să nu facem jocurile politice ale niciunui partid. Dacă, în calitate de cetăţeni ai acestui stat, vrem să ne spunem părerea sau să susţinem vreun partid, suntem liberi să o facem. Dar atunci să ieşim în stradă ca cetăţean al acestei ţări, nu cu icoane în braţe ca cetăţeni ai Împărăţiei lui Hristos. Fiindcă Hristos nu ne trimite în stradă să facem scandal. Împărăţia Lui nu e din lumea aceasta. Şi nu avem dreptul să cerem cele lumeşti în numele Lui.