După 7 ore de audieri, ședința Parlamentului a fost ÎNTRERUPTĂ. Aceasta va continua AZI
Deputaţii au luat o pauză după aproape şapte ore de audieri. Şedinţa a avut loc cu uşile închise. La aceasta a participat şi şeful statului, Nicolae Timofti. Preşedintele a plecat de la şedinţa Parlamentului după circa două ore de la începutul audierilor şi nu a făcut declaraţii pentru presă.
Deputatul PLDM Tudor Deliu a spus, după întreruperea şedinţei, că deputaţii au lucrat la o declaraţie. „În urma elaborării declaraţiei, s-a convenit că mai e de lucru, să nu o adoptăm în grabă ca să nu omitem ceva. De aceea, ne vom întîlni şi mîine”, a spus Deliu.
Eugen Carpov, vicepremierul pentru Reintegrare, a spus că Republica Moldova nu are nici un plan de utilizare a forţei pentru reglementarea conflictului transnistrean. „Noi nu vom admite scenarii care ar genera un conflict armat sau pierderi de vieţi omeneşti. Este cel mai grav lucru care ar putea să se întîmple chiar şi în urma unor provocări”, a spus Carpov.
În cadrul şedinţei, au fost audiate mai multe persoane, printre care vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, şi directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate, Mihai Bălan.
via Moldpres