Ultima oră

După ce a cheltuit până la 2 mld. euro pe zi timp de două săptămâni, Banca Rusiei renunţă la susţinerea nelimitată a rublei

Instituţia a anunţat că reduce semnificativ sprijinul pentru rublă, urmând să cheltuiască până la 350 de milioane de dolari pe zi cu intervenţiile pe piaţa valutară. Până acum nu exista o limită a acestor intervenţii, iar banca a vândut până la 2,5 miliarde de dolari pe zi, în ultimele săptămâni, pentru susţinerea monedei.

Economistul şef pentru pieţe emergente al Capital Economics, Neil Shearing, a declarat că această schimbare este echivalentă cu trecerea la flotarea liberă a rublei.

Banca Rusiei intenţiona iniţial să treacă la flotarea liberă până la sfârşitul acestui an, dar depreciarea puternică a monedei, provocată de scăderea preţurilor petrolului şi sancţiunile occidentale împotriva Rusiei, au obligat instituţia să devanseze măsura.

Analiştii consideră că decizia elimină temerile că Moscova ar putea recurge la controlul rublei pentru a preveni deprecierea rapidă a monedei.

Rubla s-a depreciat cu aproape 25% de la jumătatea acestui an. În general, economiştii şi analiştii din Rusia afirmă că devalorizarea nu afectează economia, întrucât contribuie la compensarea impactului bugetar al reducerii preţurilor petrolului. Scăderea puternică a rublei din ultima lună a provocat însă temeri legate de un atac speculativ asupra monedei. 

Sursa: Zf.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *