După ce ultima ei piesă se bucură de mare succes, Cleopatra Stratan se mută în România. Tatăl interpretei oferă detalii
Chiar dacă a lipsit pentru multă vreme din atenția publicului, se pare că micuța Cleo, care azi e o adevărată domnișoară, s-a pregătit intens pentru viața de artist. A făcut pian, a luat lecții de canto și teatru, iar toate aceste activități au făcut-o să ajungă cine este ea astăzi și cu mari aspirații în viitor.
„Am învăţat, am terminat clasa a 9-a, mi-a descoperit pasiunile, respectiv gătitul și teatrul. Cânt mereu, canto, pian, cântam înainte și împreună cu familia. Mi-a venit ideea să fac lecții de teatru și am ajuns în Teatrul Național din Chișinău, am început lecțiile de arta vorbirii, mi-am făcut prieteni. Anul trecut am avut un examen și a fost bine. Acum am venit în București pentru promovare, dar vrem să ne reîntoarcem aici, acum stăm la Chișinău. Îmi amintesc de acea perioadă, a fost ceva fabulos, pentru mine și pentru părinții mei. Îmi amintesc cum era scena plină cu jucării. M-am bucurat de copilărie, am echilibrat tot.”, a povestit Cleopatra Stratan în cadrul emisiunii „Acces Direct”.
De asemenea, aceasta pregătește un proiect nou alături de tatăl ei. Cei doi își doresc să formeze o trupă cu care să realizeze piese noi și cu care să aibă concerte.
„O să lansăm proiectul la care mă gândesc eu de mult, o să avem o formație: noi doi cu încă o persoană", a declarat Pavel Stratan în urmă cu câteva zile pentru Antena Stars.
Amintim că noua piesă lansată acum o săptămână se bucură de un succes destul de mare, iar dacă încă nu ați ascultat-o, o puteți face mai jos!
Sursa: odorash.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!