Politică

După ministrul Sănătății, Dacian Cioloș o retrage pe Cristina Guseth de la Ministerul Justiției

„Pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea în ministrul Justiției din Guvern, într-un an foarte important pentru menținerea credibilității activității Justiției, am hotărât să retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu. Dimineață voi înainta conducerii Parlamentului o nouă propunere”, a scris Dacian Cioloș pe contul de Facebook la două ore după miezul nopții.

În ciuda orei târzii la care a anunțat schimbarea Cristinei Guseth, Dacian Cioloș intră în dialog cu oamenii care au făcut comentarii la postarea sa de pe Facebook.

„A fost și vina doamnei Guseth. Altfel nu aș fi decis asta”, îi răspunde, pe Facebook, Dacian Cioloș unui comentator care îi reproșează că face jocul partidelor parlamentare, speriate de integritatea doamnei Guseth.

Unui alt utilizator al rețelei sociale, care pune la îndoială și capacitatea de conducere a Elisabetei Lipă, nominalizată pentru Tineret și Sport, Dacian Cioloș îi răspunde: „Am stat de vorbă, desigur. Din câte știu este manager la clubul Dinamo”.

Miniştrii propuşi de Dacian Cioloş care au ajuns în Parlament au primit, luni, în unanimitate aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate. Una dintre cele mai lungi şi mai tensionate audieri a avut loc pentru portofoliul de la Justiţie. Cristina Guseth a fost supusă unui adevărat tir de întrebări, care au blocat-o în unele momente. Actuala directoare a Freedom House România s-a declarat nemulţumită de prestaţia sa şi a promis că se va pregăti după această experienţă dură.

„Pentru mine este o onoare şi o încununare a muncii de-a lungul anilor. Ştiu că am o problemă, anume că nu sunt o absolventă a Facultăţii de Drept, sunt un absolvent de Electronică şi Telecomunicaţii, dar această problemă poate să fie depăşită!”, spunea Cristina Guseth la începutul audierii de către parlamentarii juriști. În ciuda acestei atitudini optimiste, întrebările despre legislaţie i-au pus mari probleme ministrului propus pentru portofoliul Justiţiei.

La câteva ore după aceea, premierul desemnat și-a anunțat intenția de a o retrage pe Cristina Guseth.

Este pentru a doua oară când premierul desemnat retrage o propunere de ministru făcută inițial. Tânărul medic rezident Andrei Baciu a fost schimbat la doar câteva ore după ce a fost propus, imediat după ce în spaţiul public au apărut mai multe fotografii cu el în ţinută sumară. Social-democraţii au ameninţat că nu mai votează Guvernul dacă Dacian Cioloş nu renunţă la nominalizare.

Președintele Klaus Iohannis a declarat că a discutat cu premierul desemnat înainte de a anunţa public lista oficială a miniştrilor propuşi. Dacian Cioloş i-a prezentat fiecare nume în parte, iar şeful statului susţine că nu i-a impus niciun nume sau vreo schimbare în listă pentru că, „este o listă foarte bună”. Într-un interviu la televiziunea publică, Klaus Iohannis a comentat numele cele mai controversate din guvernul propus de Dacian Cioloş.

Reamintim că, premierul desemnat Dacian Cioloş a decis să nu îl mai includă în Cabinetul său pe Andrei Baciu, pe care îl propusese pentru postul de ministru al Sănătăţii, decizia fiind luată în urma controverselor apărute în spaţiul public după nominalizarea acestuia, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

”În urma controverselor apărute în spaţiul public, primul ministru desemnat a decis să nu îl mai includă pe Andrei Baciu pe lista propunerilor de miniştri care va fi trimisă la Parlament în această seară (duminică seară -n.r.)”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

După anunţul premierului desemnat privind nominalizarea lui Andrei Baciu pentru postul de ministru al Sănătăţii, pe Facebook au început să circule fotografii în care Andrei Baciu apărea în lenjerie intimă, ca model.

De asemenea, medici şi manageri de spitale s-au declarat contrariaţi la aflarea veştii că Andrei Baciu ar putea fi ministru al Sănătăţii, motivând că acesta nu are nici pregătirea şi nici experienţa necesare pentru a conduce o instituţie publică de dimensiunea şi cu greutatea celei pentru care a fost propus, care se ocupă de întreg sistemul sanitar.

sursa. digi24.ro/mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *