După prăbuşirea URSS, ruşii îmbrăţişează în număr tot mai mare ”şamanismul”

Cuvântul „şamanism” probabil că provine din limba evenki – indigeni ai Siberiei de Est. Şamanismul presupune credinţă în spirite bune şi rele şi îndeplinirea unor ritualuri care să le îmbuneze.
În Rusia, mai ales în apropiere de graniţa mongolă este foarte populară o formă specială de şamanism – tengrism, termenul înseamnând literal „onorarea spiritelor”.
O lungă perioada de timp această practică religioasă din Siberia a fost combătută din cauza luptei de secole cu budismul tibetan, iar apoi, că urmare a represiunii sovietice, care a durat decenii. Cu toate acestea, după prăbuşirea URSS, în Rusia a început un reviriment religios, iar tengrismul a redevenit foarte popular, nu numai în patria să, în Buriatia, dar şi dincolo de graniţele sale.
În statisticile sale, autorităţile ruse trec şamanismul la categoria „alte religii”. Potrivită cifrelor oficiale, circa 1% din ruşi se declara adepţii şamanismului. Şamani însă susţin că numărul adepţilor este mult mai mare: circa un sfert din populaţia de 40 milioane a Siberiei practică şamanismului.
sursa: paginaderusia.ro