După primele lovituri americane în nordul Irakului, Obama pleacă în vacanță pe o mică insulă

Obama și familia sa intenționează să stea două săptămâni la Martha’s Vineyard, o insulă în largul Cape Cod, unde președintele american își petrece din concediul de vară începând din 2009.
La mijlocul acestui sejur, duminică 17 august, Obama va reveni pentru două zile la Casa Alba înainte de a pleca din nou pentru a profita de această pauză estivală, dedicată în mod tradițional partidelor de golf, picnicurilor pe plajă sau ieșirii la restaurant.
Întrebat despre o posibilă schimbare a programului din cauza debutului bombardamentelor în Irak, purtătorul de cuvânt al executivului american, Josh Earnest, a explicat că nu a fost considerată necesară în acest stadiu.
Președintele se duce în vacanță cu echipamente de comunicații sofisticate și însoțit de consilierii de securitate națională, un dispozitiv ce îi permite "să ia deciziile care sunt așteptate de la un comandant suprem al forțelor armate", a subliniat el.
sursa: romanialibera.ro