După vară vine toamnă

 Cele două formațiuni politice europene invocau parțialitatea justiției, folosirea ei ca armă politică.

Când a nins în aprilie, după Paști, avea o logică. Unde s-a mai pomenit astfel de urgii în plină primăvară. Dar că Europa începe să se arate tot mai nemulțumită față de Moldova, nici nu mi se pare știre. E o logică de tipul: după vară vine toamnă. Adică doar nu credeați că oamenii îl votează pe Dodon, iar europenii vor trimite bani la nesfârșit.

Nu cred că nemulțumirile europenilor sunt noutate, știre, ci o urmare firească a unor acțiuni pe care ni le-am făcut cu mâna noastră și trebuie să ni le asumăm. Dacă bagi mâna în foc, te arzi. Noi am băgat mâna în foc și am strigat cu uimire neprefăcută: arde! Doar nu era să facă masaj focul! Așa ne trebuie, spun iar și iar, fiindcă oricât am încerca să dăm vina pe alții, vina e a noastră. Ce am ales, asta avem.

E timpul să recunoaștem că nu avem nici un fel de maturitate analitică (în politica țării) și că nu ne convine să ne asumăm propriile alegeri. Nu poți să îți cumperi o pereche de cizme și apoi să te plângi că nu sunt sandale. Deși până la un punct și eu am aceeași înclinație de a respinge alegerea făcută. Dau vina pe electoratul lui Dodon și pe iresponsabilitatea partidelor proeuropene pe care nu le mai satură nici naiba de bani. Atât de mult ar fura – atât guvernarea, cât și opoziția – încât dacă eram Elveția, ruinam economia lumii. Dar până la urmă, ca să mă responsabilizez, cine mă ține aici? Cine e de vină că nu plec măcar în România?

Eu cred că Europa mai așteaptă un singur lucru, după care își strânge jucăriile și pleacă acasă. Iar aici ar trebui să ne amintim că în timp ce pentru Europa jucăriile înseamnă supermarketuri, fabrici, produse – mai pe scurt piață de schimb; pentru cei cu care vom rămâne când Europa va pleca jucăriile sunt ceva mai practice: tunuri, rachete, spații separatiste și sate fără energie electrică și apă.

În timpul războiului din Transnistria oamenii de la malul Nistrului au fost trimiși să apere râul, dar Moldova nu a avut să le dea „jucării”, așa că fiecare a mers cu ce a avut. Socrul meu s-a dus cu nunceagul fiilor (dacă știți ce e un nunceag). Pare de râs, dar nu e. Omul putea să fie împușcat, iar copiii să crească doar cu mamă.

După acest moment de film vedem astăzi ce? Un președinte grăbit să dea medalii celor care umpluseră Benderul de cruci și sicrie. Așa arăta atunci în Bender: morți, cruci, sicrie. Acest impostor care își spune președinte al unei țări, dar o servește pe alta a afirmat că Băsescu vrea să distrugă statul moldovenesc, pe când Rogozin nu, Rogozin e un „prieten”, spune el. Să vă dau detalii cine e acest Rogozin? Știți foarte bine.
O mare rușine ce vedem. O mare rușine pentru cei care nu sunt din Transnistria și Găgăuzia, dar și-au dat votul pentru acest personaj bizar. Ar trebui să se mute acum în Tiraspol sau Comrat, ori la Moscova, ca să și-l vadă pe „neprețuit” (trimitere la Tolkien, desigur), fiindcă, așa cum bine vedeți, agenda lui presupune naveta între cele trei orașe amintite, cu tot felul de așa-ziși diplomați ruși. Iar Europa mai așteaptă doar să vadă ce facem la anul, apoi vor lăsa birourile goale și se vor căra înapoi la civilizație. Cel puțin vom avea niște ziduri de care să ne dăm cu capul.