Toate acestea, aparent, pentru a slăvi eroismul ostaşilor care au căzut în luptele pentru Chişinău din august 1944. În fapt, este vorba despre un monument megaloman şi revanşard, care nu îşi propune cinstirea memoriei bieţilor oameni târâţi într-un război care ulterior s-a dovedit de ocupaţie, ci este o probă a exhibiţionismului insultător sovietic. Evident, este vorba despre Complexul „Eternitate”, o plagă arhitecturală pe faţa Chişinăului atât din punct de vedere estetic, cât şi din punct de vedere ideologic.

Loc de reculegere sau de miting?

Că scopul ridicării acestui complex nu a fost deloc acela de a onora jertfa ostaşului sovietic, pe care, oricum, la finalul războiului îl aştepta Gulagul, foametea sau, în cel mai fericit caz, spălarea de creier, ci acela de a umili naţiunea titulară, cea românească, din RSSM, este evident. Inscripţiile de pe plăcuţe o demonstrează cu vârf şi îndesat, alungarea din Basarabia a „românilor burghezi şi fascişti” fiind motivul principal al erecţiei „monumentului”.

De altfel, asemenea monstruozităţi arhitecturale nu există decât în spaţiul ex-sovietic, acolo unde comunismul avea nevoie de legitimare în faţa celor cărora le nenorocea destinele.

Pe fondul interzicerii prin lege a simbolurilor comuniste, în discuţie intră şi acest memorial, un loc care serveşte exclusiv scopurilor politice ale nostalgicilor epocii bolşevice. Aici se adună cei care afişează ostentativ bannere cu inscripţii „Patria noastră e URSS”, „Mulţumim pentru victorie!” şi alte asemenea aberaţii, asta în condiţiile în care se ştie ce a însemnat Uniunea Sovietică şi „victoria” ei pentru sute de mii de moldoveni ucişi, deportaţi sau persecutaţi de „eliberatori”. Ceea ce trebuia să fie un loc de reculegere, de comemorare a victimelor nevinovate ale unei conflagraţii la începutul căreia Germania nazistă şi URSS erau state complice, s-a transformat în loc de desfăşurare a unor spectacole de circ politic bolşevic, având ca protagonişti întregul manej al frustraţilor de realitatea cotidiană.

Cruce creştină, nu puşcă ucigaşă!

Departe de noi gândul de a îndemna la distrugere sau profanare a acestui spaţiu destinat unui moment din istorie, oricât de neplăcut ar fi el pentru populaţia majoritară a RM. Dar nici nu putem fi de acord ca memoria ostaşului sovietic să fie folosită ca material propagandistic pentru un regim criminal. Nici Alioşa, cel pomenit la „Eternitate”, nici Ion, cel peste al cărui mormânt a trecut buldozerul sovietic, nu au murit pentru un sistem politic sau altul. De aceea locurile lor de odihnă veşnică sau cele ridicate în memoria lor nu trebuie să fie prilej de ură şi dispreţ între concetăţeni.

Cotidianul naţional TIMPUL sugerează politicienilor din R. Moldova să pună capăt batjocurii şi profanării prin politizare a monumentelor, umanizându-le. Există simboluri care ne pot aduce împreună să ne reculegem la căpătâiul victimelor războaielor mult mai nimerite decât armele ucigaşe. Înlocuirea puştilor cu o cruce, una a împăcării, ar fi cel mai potrivit gest şi ar putea elimina resentimentele dintre cele două tabere. În plus, ar fi şi un gest creştinesc, pentru liniştea veşnică a celor care au ajuns să moară pentru ambiţiile unor conducători criminali.