Sport

Ecaterina Tretiacova s-a clasat pe locul 18 la Mondialele de haltere

Ea a ocupat acest loc cu rezultatul final 223 kilograme (100 kg la smuls și 123 kg la aruncat). Ecaterina Tretiacova a fost unica reprezentantă a Moldovei în concursul feminin.

În turneul masculin cea mai bună evoluție a avut-o Alexandru Dudoglo (85 kg), plasat pe locul 9. Coechipierul Iurie Bulat, care a concurat la aceeași categorie, s-a clasat pe locul 13. Iată rezultatele obținute de toți membrii lotului: Alexandru Şpac (77 kg) s-a clasat pe locul 11; Artiom Pipa s-a situat la aceeași categorie de greutate pe locul 13; Serghei Cechir (69 kg) a ocupat locul 15; frații Iurie și Ghenadie Dudoglo, ambii la categoria de greutate pînă la 62 de kilograme, s-au situat pe locurile 18, respectiv, 31, iar Oleg Sîrghi (56 kg) a ocupat locul 24.

Șase dintre cele mai bune rezultate vor fi luate în calcul la stabilirea locului final al echipei în clasamentul general. Campionatul este de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro (2016). La ediția precedentă a turneului echipa moldoveană s-a situat pe locul 12 în clasamentul general și a obținut cinci bilete olimpice de acreditare prealabile.

Cel mai bun halterofil moldovean este Tudor Casapu, campion olimpic la Barcelona (1992).

Moldpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *