Echipa de fotbal Viitorul Orhei nu mai există
Din sezonul 2010-2011 clubul din centrul Republicii se va numi FC „Milsami” Orhei. Decizia aparţine Adunării generale a fondatorilor Asociaţiei Obşteşti Fotbal Club „Viitorul”.
Procesul verbal a fost acceptat joi, 22 iulie, de Comitetul de Licenţiere din cadrul Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.
În ediţia trecută a Diviziei Naţionale, Viitorul s-a clasat pe locul 8. În această vară de la echipă a plecat antrenorul Igor Oprea, care este noul director al Academiei Chişinău.
Formaţia din Orhei are o nouă conducere, din care fac parte şi un grup de oameni de afaceri din străinătate. Antrenorul echipei este experimentatul Vladimir Gosperschi, iar în lot se află mai mulţi jucători experimentaţi.
În prima etapă de campionat, duminică pe 25 iulie, Milsami va juca în deplasare cu Rapid Ghidighici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!