Ecuador: Doi miniştri își dau demisia din cauza luptelor fără rezultat de la graniţa cu Columbia
Preşedintele Lenin Moreno „a acceptat demisia" miniştrilor de interne, Cesar Navas, şi apărării, Patricio Zambrano, a anunţat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Quito, Andres Michelena.
Deocamdată nu au fost anunţat numele înlocuitorilor acestora.
Demisiile intervin în contextul în care termenul stabilit de preşedintele Moreno pentru a se pune capăt valului violenţe care lovesc regiunea de graniţă dintre Ecuador şi Columbia de trei luni a expirat.
Autorităţile din cele două ţări consideră vinovaţi disidenţi ai fostei gherile FARC, acuzaţi printre altele de răpirea şi asasinarea unei echipe de trei angajaţi ai jurnalului El Comercio din Quito.
Pe lângă aceste trei persoane, în ultimele săptămâni au mai fost ucişi patru militari. Valul de violenţe au făcut, de asemenea, peste 40 de răniţi de la sfârşitul lunii ianuarie.
Ecuadorul şi Columbia au lansat în ultimele zile o amplă operaţiune pentru a-l prinde pe şeful acestor disidenţi, Walter Artizala, zis Guacho, pentru care au oferit o recompensă de 230.000 de dolari.
Mai multe persoane au fost prinse, dar liderul acestui grup, acuzat de implicare în traficul de droguri în direcţia Statelor Unite, este căutat în continuare.
Sursa: Agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!