Edilul de București cere aprobarea Tribunalului București pentru a fi internat
Oprescu s-a prezentat, vineri, la Tribunalul București, pentru că trebuia să participe la un proces în care DNA ceruse prelungirea mandatului de arestare preventivă, rămas acum fără obiect, și a depus în instanță o solicitare de a se interna pentru a face investigații medicale.
"M-am prezentat pentru că aşa era normal. Am depus cererea pentru a primi permisiunea să mă internez ca să pot să-mi fac investigaţiile”, a spus Oprescu, la ieșirea de la instanță.
Cu această ocazie, Sorin Oprescu a fost întrebat de jurnaliști și dacă a fost respectată legea în cazul contractelor încheiate de Primăria Capitalei cu UTI, companie al cărei patron, Tiberiu Urdăreanu, a fost reținut de procuroruu DNA, pentru fapte de corupție.
"Sincer, le-am verificat acum patru ani, acum cinci ani, pentru că sunt făcute de pe vremea domnului Videanu: Sunt în regulă, cel puţin atunci aşa erau", a răspuns edilul.
Joi, după aproape două luni de arest, primarul suspendat al Capitalei a fost eliberat din Arestul Capitalei şi plasat în arest la domiciliu, după ce Curtea de Apel Bucureşti i-a admis cererea de înlocuire a măsurii preventive, dispusă în cazul său în 6 septembrie, în dosarul în care este acuzat de luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro.
Instanţa a decis ca, de la data eliberării din Arestul Central al Poliţiei Capitalei, Sorin Oprescu să stea 30 de zile în arest la domiciliu, timp în care trebuie să se supună restricţiilor stabilite.
Sorin Oprescu a declarat, la ieşirea din Arestul Capitalei, că vrea să se îngrijească de sănătate, iar primul lucru pe care îl va face când va ajunge acasă va fi să îşi administreze insulină, edilul spunând că le mulţumeşte celor care l-au susţinut şi că nu-i va dezamăgi.
Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat preventiv în 6 septembrie, de Tribunalul Bucureşti, la cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, în 14 septembrie, decizia Tribunalului Bucureşti, Sorin Oprescu rămânând în arest preventiv şi fiind suspendat din funcţie din 15 septembrie.
Avocații lui Oprescu au reclamat la Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne comportamentul personalului medical și conducerii Arestului Central, susținând că edilului nu i se acordă tratament şi hrană adecvate bolilor de care suferă. Ei arătau că Sorin Oprescu trebuie să își administreze insulină de mai multe ori pe zi, întrucât suferă de diabet.
Reprezentanții Poliției Capitalei au precizat că în arest tratamentul nu poate fi administrat decât la cabinetul medical, neputând fi lăsate medicamente în posesia persoanelor încarcerate.
Oprescu a fost transferat în 8 octombrie, sub pază, din Arestul Capitalei, mai întâi la Institutul Oncologic Bucureşti, apoi la Institutul Naţional de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice "N. Paulescu", unde a stat cinci zile, din 9 până în 14 octombrie.
Avocații lui Oprescu arătau atunci că acestuia i-ar fi fost depistat un nodul la un plămân, existând suspiciuni de cancer.
Sorin Oprescu a fost transferat şi în 26 septembrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a stat internat într-o rezervă la Secţia de Cardiologie, sub pază, până în 29 septembrie. Medicii de la SUUB i-au făcut mai multe investigaţii, printre care şi o coronarografie.
Avocații au cerut apoi transferul edilului într-un spital, precizând că, în urma investigaţiilor medicale la care a fost supus la SUUB, s-ar fi stabilit că ar suferi de 12 afecţiuni, unele grave, fiindu-i depistat şi un nodul la un plămân, care ridică suspiciuni de cancer. Potrivit raportului medicilor, lui Sorin Oprescu i-ar fi fost depistat "un nodul pulmonar segment 10 posterior, lob inferior drept", fiind recomandată efectuarea unor investigaţii suplimentare.
Procurorii DNA îl acuză pe Sorin Oprescu de luare de mită, susţinând că în 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful Administraţiei Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), Cornel Bogdan Popa, şi cu fostul său şofer Cristian Stanca, zis "Grenadă", a primit de la Popa suma de 25.000 de euro din 60.000 de euro ceruţi de cei doi pentru edil, de la SC Green Line Construct SRL, prin Cristina Giorgiana Gogonea, Teodor Gogonea şi Octavian Alin Petroi, denunţători în dosar. Firma efectua lucrări la Palatul de la Mogoșoaia, iar Oprescu ar fi validat astfel activitatea infracțională a lui Popa și l-ar fi menținut în funcție, susţin anchetatorii.
În 26 octombrie, procurorii DNA au anunțat extinderea cercetărilor în cazul primarului suspendat al Capitalei Sorin Oprescu, acesta fiind urmărit penal şi pentru spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, fiind pus sechestru pe un imobil şi un teren ale edilului şi un alt imobil al partenerei de viaţă a acestuia, până la concurenţa sumei de peste 3,6 milioane lei.
sursa: romanialibera.ro