Efort minim, voinţă maximă

Ce femeie nu vrea să arate cât mai bine? De ce să ne ascundem corpurile în haine largi, când putem să fim atrăgătoare? Iată doar două dintre motivele pentru care nu trebuie să renunţăm la cele 30 de minute de mişcare zilnică. Chiar dacă nu sunteţi fane declarate ale sportului şi mişcării, Femeia vrea să vă mobilizeze şi să vă determine să vă găsiţi resursele necesare pentru a fi unice şi… feminine. Exerciţiile pe care noi le propunem sunt foarte uşoare şi se pot face acasă, cu un minim de efort, dar cu voinţă destul de mare.
În speranţa că exerciţiile propuse în numărul trecut au intrat deja în tabieturile voastre, ceea ce înseamnă că le-aţi repetat în cel puţin trei zile ale săptămânii trecute, acum vă sugerăm să începeţi săptămâna cu noi mişcări.
Pentru că abdomenul trebuie să fie… cât mai plat, vă propunem un nou exerciţiu. Stai pe spate cu un picior întins şi celălalt îndoit. Te ridici şi cuprinzi cu mâinile piciorul care este în aer (foto 1).
Repetă aceeaşi mişcare ridicând, alternativ, picioarele. Puteţi face cinci-zece serii de câte 20 de astfel de mişcări pentru abdomen. Fesierii pot fi şi ei lucraţi acasă, urmărind filmul preferat sau emisiunea favorită. Staţi pe spate şi îndoiţi picioarele. Ridicaţi şi coborâţi bazinul şi staţi cu muşchii cât mai mult încordaţi (foto 2).
Puteţi face zece serii a câte 20-25 de astfel de exerciţii. Acum a venit rândul coapselor să facă noi exerciţii. Stai întinsă pe spate, pe o saltea şi mimează mersul pe bicicletă (foto 3).
Mergeţi pe bicicleta imaginară timp de două minute, apoi luaţi o pauză de 30 de secunde. Realizaţi, pentru început, cinci astfel de serii. Important e să faceţi mai multe serii de „mers pe bicicletă”.
În încheiere nu uitaţi de banalele genoflexiuni care sunt cele mai bune şi cele mai cunoscute exerciţii pentru coapse (foto 4). Repetaţi-le timp de un minut cu o pauză de 30 de secunde. Repetaţi de cinci ori.
PONTURI FOLOSITOARE! Toate exerciţiile pot fi legate între ele şi combinate chiar şi cu cele prezentate în ediţia anterioară, numărul 11. Secundele de relaxare pot fi dinamice, făcând aplecările pentru talie. Secretul reuşitei exerciţiilor şi, implicit, a realizării visului tău este să nu renunţi la ele imediat ce începi să ai rezultate.
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia